De când se ştie, neamul nostru a pus la stâlpul infamiei figurile de ceară, platitudinea şi nepăsarea, impostura şi fariseismul. Românul s-a bătut pentru nobleţea firescului, pentru demnitate şi libertate, pentru unitate şi dreptate, pentru bine şi frumos.
Sinteza lui Eminescu este mirifică şi demnă de memorat şi rememorat:
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu onor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Cu a nopţii stele, cu a zilei zori, viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”
Mă întreb şi te întreb, distinse cititor, de câte ori şi cât timp zăbovim noi şi meditează cei care conduc destinele României asupra dimensiunilor atropologice şi axiologice aflate în aceste sublime versuri puse în pagină de poetul nepereche. Mi-ar fi plăcut să ştiu ce a făcut fiecare dintre semenii noştri acum, în aceste zile de nelinişte, de insomnii şi de criză. De criză politică, bag seama. Aşa după cum, mi-ar fi plăcut să ştiu cum au gândit cei care împovăraţi de cu totul alte griji s-au aflat la Bruxelles, New York, Berlin, Moscova, Beijing ori Tokyo. Nu spun asta doar pentru a mă da… global şi nici nu vreau să pară că mărunta, până la urmă antinomie de la Bucureşti, interesează doar „micuţa” comunitate a judeţului Gorj.
Figurile amorfe de ceară mă neliniştesc, apaticii, indiferenţii mă enervează. Mă întreb – cine conduce România? Şi răspund – impostorii, ignoranţii, călăreţele, îmbuibaţii… Cine este EBS Ridzi, Nuţa din Pleşcoi, Băse din Constanţa, Ţâşti-Bâşti din Cluj? Întrebarea este retorică… Ăştia sunt nişte demagogi, nişte ciumeţi, nişte guguştiuci care calcă în picioare onoarea şi demnitatea poporului român. Sincer cred că la Târgu-Jiu şi Bruxelles, la Hurezani sau Berlin, la Stoina ori Moscova, la Polovragi şi Beijing, la Motru sau Tokyo au fost mai multe muzee de ceară decât şi-ar fi putut imagina Madame Tussaud. Oameni cu mimică şi gesturi naturale, cu textile corect asortate şi decolteuri până la coama calului călărit de Nuţi din Pleşcoi, dar total dezinteresaţi de ce şi cum în ceea ce priveşte soarta acestui popor. Dirijorul imbecil se numeşte simplu – Traian Băsescu. Oamenii – nu numai cei din proximitatea imediată – au împrumutat chipuri calpe de ceară şi apatie şi dincolo de precara lor existenţă materaială şi spiritual-morală, nu reacţionează decât umorul, înghiţind în sec. Glandele cu secreţie internă – pancreasul, tiroida, suprarenalele, ovarele – nu ajută cu nimic, când este vorba despre disfuncţiile unui sistem, iar acest sistem se referă direct la noi, oamenii reali, nu figuri de ceară.
Lumea politică şi anexele ei gângave încearcă să ne convingă că doar Constituţia este cea care-i mână-n luptă. Că litera şi spiritul ei sunt perfecte, cel puţin ca Tablele legii primite de Moise pe muntele Horeb. Fals/Scrierea fundamentală după care ar trebui să fie organizată viaţa noastră are evidente lacune. Nu neapărat pentru că nu este sută la sută a noastră, ci pentru că, pur şi simplu, este o imitaţie. O compilaţie grăbită, făcută în vâltoarea degringoladei, dezordinii din ’89, care facilitează unei democraţii plăpânde să strecoare printre capitolele ei spiritul gregar al afacerilor oneroase şi al politicienilor fragili intelectual dar contaminaţi de pestilenţialul Dâmboviţei ce cultivă nesiguranţa şi obrăznicia. Nu. Constituţia nu este perfectă. Ea poartă un şir de neadevăruri suportate de popor. (Vezi capitolul intitulat „drepturile şi libertăţile fundamentale, de pildă!!). Nu cred că reducerea numărului parlamentarilor şi un Parlament unicameral împreună cu republica parlamentară ar fi soluţia. România are nevoie de un preşedinte sănătos psihic şi mintal, de un om inteligent şi cult, de un preşedinte capabil să înlăture spaima figurilor amorfe, de ceară şi de instaurare a nobleţei firescului, demnităţii şi binelui autentic. Nu avem nevoie de dictatura băsesciană, de hăhăitul lui Gâgă şi nici de „succesurile” acoliţilor lui Băse, du-te la cosit cu constituţionalul Ţâşti-Bâşti, nu înainte de a găsi puşca şi cureaua lată şi de a vă aproviziona cu palincă, pâine şi slană. Să nu le pierzi pe poteci pe Eba, Ridzi şi pe Nuţa din Pleşcoi. Ţâşti-Bâşti să nu-şi uite coasa obedienţei, iar Nuţa, şefa salvamarilor, să vină călare pe cal mare şi cu mopul sub braţ – prinde bine pe scena artistei Ridzi în folosul nonşcolitei Eba şi altor figuri de ceară prinse de căldurile topirii inerente.
Prof. univ. dr. Grigore DRONDOE
