Zi de foc pentru salvamontiștii gorjeni! – Turist preluat de elicopterul SMURD

1425

Ziua de marți a fost una deosebit de bogată în intervenții pentru echipele Serviciului Salvamont Gorj.

Ultima acțiune de salvare s-a încheiat la miezul nopții de marți spre miercuri. ,,Zi plină pentru salvamontiștii gorjeni: patru apeluri de alarmare, patru persoane salvate, dintre acestea, o persoană predată ambulanței și o persoană predată elicopterului SMURD pentru transport de urgență la unitățile medicale. (…) Acțiune în derulare a salvamontiștilor din Gorj pentru salvarea unei persoane accidentată în masivul Parâng. Pentru preluarea accidentatului sunt trimise în zonă două ambulanțe din Hunedoara și Vâlcea și un elicopter SMURD este pregătit de zbor în punctul aeromedical Craiova, urmând să decoleze în funcție de constatările salvamontiștilor. Salvamontiștii gorjeni au ajuns la accidentat, i-au acordat primul ajutor medical, l-au imobilizat într-o saltea cu vacuum și l-au transportat într-o zonă care să permită aterizarea elicopterului și deschisă ca vizibilitate pentru a fi reperați ușor și rapid, timpul de zbor al elicopterului fiind limitat de lăsarea serii. O nouă solicitare, tot pentru salvamontiștii gorjeni, tot în masivul Parâng, de această dată pentru ajutarea a două persoane, tată și fiu, ce prezintă probleme de înaintare și o stare avansată de epuizare. Elicopterul SMURD a ajuns în zonă, urmează să se facă transferul accidentatului din ambulanța Salvamont Gorj în aparatul de zbor și transportul, probabil, la spitalul din Craiova. Un alt echipaj de salvamontiști gorjeni se îndreaptă către zonă în care se află cei doi turiști cu probleme de epuizare. Primul salvamontist a ajuns la cei doi, îi va stabiliza și împreună cu restul coechipierilor, care urmează să ajungă în zona după ce au finalizat cu bine acțiunea cu elicopterul, vor asigura coborârea celor doi în condiții de siguranță, în zonă fiind o ceață densă și apropiindu-se și lăsarea întunericului. Salvamontiștii gorjeni i-au recuperat cu bine pe cei doi și i-au coborât de pe munte. Urmează întoarcerea în bază și aici, o binemeritată odihnă, sau, poate un nou apel de alarmare”, aceasta fiind traiectoria reușită a zilei de marți pentru intervențiile efectuate și duse la capăt cu succes de salvamontiștii gorjeni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here