Morega: ,,Iriza, singurul parlamentar de Gorj care se zbate pentru mixul energetic”!

911

Președintele IAIPP, Dan Morega, în urmă cu două luni de zile, s-a adresat fiecărui parlamentar de Gorj solicitându-le trei inițiative legislative, cunoscând faptul că natalitatea în 2018 a scăzut la nivelul anului 1960, iar circa șase milioane de români, specialiști, oameni de afaceri, personal necalificat, tineri, au plecat din țară pentru un venit mai bun, în alte țări, atât în UE, cât și în afara ei. Una dintre propuneri privea și mixul energetic, doar senatorul de Gorj, Scarlat Iriza, preluând însă inițiativa lui Morega, și interpelând pe premierul României, Viorica Dăncilă.

În acest context, Morega a subliniat că CE Oltenia este într-o situație jalnică, aproape de insolvență, din cauza majorării costului certificatelor de CO2, care au ajuns la 26, 28 de euro, precum și a taxei lui Teodorovici ,,Bramburel” de la Finanțe, care a pus un bir de 2% pe cifra de afaceri a companiilor producătoare de energie electrică. Circa 268 de mil. de lei este această cheltuială care a condus la pierderi în 2018 pentru companie, același lucru urmând să se întâmple și în 2019.
,,În contextul celor de mai sus am motivat trei proiecte de legi și le-am transmis parlamentarilor din județele: Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj. Am transmis concomitent cu scrisoarea deschisă adresată președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului, întregului Parlament. Asta, pentru promovarea celor trei inițiative legislative. Cu privire la proiectul de lege privind creșterea natalității, am propus creșterea alocației pentru copii de la 30 euro la 100 euro, cunoscând faptul că avem cea mai mică alocație din țările UE, mai mică decât în Bulgaria. Media în țările UE a alocației este de 106 euro/copil pe lună. În al doilea rând, am propus ca la nașterea fiecărui copil să se aloce familiei 5000 euro, iar la al doilea și al treilea câte 10.000 euro. Al doilea proiect de lege s-a referit la readucerea în țară a celor plecați, mulți dintre ei separați de familii, copii, alții stabilindu-se, cu familii, în străinătate. Acest lucru este, din punctul meu de vedere, o crimă. Înaintea Siriei, care a fost și este în război, România este țară cu cei mai mulți cetățeni care au migrat în afara acesteia, cee ce ne transformă dintr-o țară mijlocie în una cu o populație sub 10 milioane de locuitori, în circa 20 de ani. Astfel, am propus ca țara să ofere firmelor făcute de români în străinătate, pentru relocarea lor în România, o sumă de 10.000 euro și scutirea de impozite pe o perioadă de doi ani de zile. Asemenea facilități am propus și pentru specialiștii care ar reveni în țară, dar și pentru ceilalți cetățeni români, cu diferența ca suma să fie de 5000 euro, scutire de impozite pentru doi ani și găsirea de către o comisie interministerială de locuri de muncă cu venituri nete apropiate de cele avute în țările unde sunt plecați”, a explicat, ieri, Morega.
Șeful IAIPP spune că, din nefericire, niciun parlamentar nu a avut o discuție cu el pe aceste proiecte propuse. ,,Singurul parlamentar care m-a contactat a fost senatorul Iriza, cu care am avut mai multe discuții și care a și deschis lupta pentru mixul energetic, respectiv ca toți producătorii să fie reuniți într-o singură companie națională, iar prețul la energie să fie unic, și cu siguranță va fi mai mic pentru populație cu 20%, dar și pentru firme. Ceea ce pot să spun, dragi gorjeni, este faptul că Iriza a intervenit până la nivel de prim-ministru și acum lucrează la proiectul de lege, în sensul în care v-am explicat. Îi întreb pe Weber, Șarapatin, Vîlceanu, Văcaru, Cârciumaru, Ponta dacă nu au rușine față de această țară și față de județul Gorj care i-a trimis în Parlament să reprezinte poporul și gorjenii. Rușinos că spuneți vrute și nevrute pe site-uri ca să induceți în eroare cu minciuni, drept adevăr, pe cei care v-au ales. Mai aveți nesimțirea și curajul să candidați din nou? Îi întreb pe gorjeni, mai doriți să vă reprezinte în Parlament acești neica-nimeni care nu se preocupă de proiecte de legi importante pentru popor, în special pentru gorjeni, lăsându-i cu CEO în prag de insolvență și apoi în faliment, și astfel economia județului să se prăbușească și sărăcia să crească. Să ajungem în perioada în care se spunea că: dacă vrei să omori un câine, nu îl omorî, du-l în Gorj că moare singur de foame. Nu mă miră nici fățărnicia lui Weber, care a fost pus președinte de organizație PSD pe repede înainte, la o mascaradă de conferință județeană de către Dragnea. Pentru el a venit, special, Dragnea, acesta punându-l președinte de comisie la SIE, și în cea de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. Ca după o mascaradă la nivel național, în care a fost aleasă Dăncilă să spună că PSD are o nouă echipă, o nouă orientare urmând ca PSD să recâștige procentele pierdute la europarlamentare. Am urât mincinoșii, perverșii și pe cei care nu au urmărit problemele județene, ci numai interesele lor personale și ale găștilor lor”, a conchis Morega.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here