Parlamentari USR, rugați de un pensionar din Gorj să reducă pensiile foștilor ofițeri de Securitate!

1239

În lunile martie și mai, Constantin Țăpuș din Târgu-Jiu, persoană persecutată politic în regimul comunist, lucru dovedit cu acte, a soliciat, printr-un memoriu, la patru parlamentari USR să facă un proiect de lege prin care pensiile foștilor ofițeri de Securitate, stabiliți de CNSAS că au comis abuzuri și au încălcat drepturile și libertățile omului, să le fie reduse. De altfel, parlamentari ai USR au declarat public că vor iniția un astfel de demers, inclusiv Vlad Durus și Cristian Ghinea au menționat că vor să se facă o lege prin care simbolurile și propaganda comunistă să fie interzise.

Constantin Țăpuș, în vârstă de 61 de ani, a făcut acest demers pentru că, în opinia sa, parlamentarii USR ar trebui să grăbească realizarea acestui proiect. Din păcate, nici până în prezent parlamentarii cărora li s-a adresat acesta nu i-au răspuns expeditorului nimic la solicitarea făcută. Mai mult, unul dintre parlamentarii USR, aflat în campanie electorală în Târgu-Jiu, i-a promis pensionarului un răspuns scris solicitării sale, lucru care nu s-a întâmplat până acum. ,,Din păcate, nu am nicio confirmare că memoriul meu a ajuns la parlamentarii USR, deși am încercat să aflu asta. Am sunat la cabinetul lor la Parlament, dar nici așa nu am primit nimic. Este păcat că nu mi se răspunde. Dacă nu mi se răspunde, nici nu cred că se va face ceva în acest sens”, a spus Constantin Țăpuș. Foștii ofițeri de Securitate beneficiază de pensii speciale de ordinul zecilor de mii, în timp ce victimele lor nu își permit să viseze la aceste sume.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here