Mititelu a pierdut procesul cu FRF, dar anunţă că merge la TAS!

1615

Adrian Mititelu nu va obţine cele 300 de milioane de euro pentru care se judecă cu Federaţia Română de Fotbal. Cel puţin nu acum, pentru că judecătorii Curții de Apel București au decis, marți, 11 iunie 2019, ca neîntemeiată cererea actualului finanțator al celor de la Fotbal Club U Craiova S.A, decizia fiind una definitivă. Mititelu reclamă că echipa sa a fost exclusă abuziv din campionat acum 8 ani.,,Marți, 11 iunie 2019, Curtea de Apel București s-a pronunțat în mod definitiv în sensul respingerii solicitărilor de daune în cuantum de aproximativ 300 de milioane euro cerute Federației Române de Fotbal Club U Craiova S.A. pentru excluderea acestui club la data de 20 iulie 2011.După 8 ani de litigii, pretențiile Fotbal Club U Craiova S.A., susținute pe calea unei suite întregi de demersuri procesuale, sunt dovedite în mod irevocabil ca neîntemeiate. Federația Română de Fotbal își exprimă încă o dată adeziunea față de principiul legalității ca fundament al oricăror demersuri pe care le întreprinde în activitatea sa”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial frf.ro.Aşa cum şi-a obişnuit susţinătorii, Mititelu nu va renunţa la procese. Patronul fostei echipe de primă ligă este convins că-şi va găsi acum dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Finanţatorul spune că se pregătise de multă vreme pentru a ajunge la Lausanne.„Nu este nimic definitiv! Instanța a refuzat cu obstinență să judece fondul! Mi-au luat jucătorii motivând că nu mai sunt membru afiliat și, prin urmare, nu mi se mai aplică statutul FRF! Apoi, au invocat în Instanță că nu ne putem judeca în România deoarece statul prevede arbitrajul din Elveția! Prin urmare, în acest dosar Instanța a stabilit ilegal și abuziv că nu e competentă să judece acțiunea pe considerentul că ar fi competent Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne! Dosarul cel mai important urmează să fie tranșat tot de Curtea de Apel București, cel mai probabil până spre finalul anului! Oricum, suntem pregătiți pentru mai multe scenarii, inclusiv Elveția. Și, nu în ultimul rând, acționarea în judecată a statului român la Curtea Europeană de Justiție pentru vădită încălcare a dreptului comunitar! Toată această sarabandă de abuzuri se va întoarce ca un bumerang împotriva statului român! Dacă FRF și LPF o să fie într-un final exonerate de uriașul prejudiciu creat, cu siguranță statul român va achita nota de plată”, a scris Adrian Mititelu pe Facebook.

Până îşi face stadion, vine la Târgu-Jiu
Actuala echipă a lui Adrian Mititelu, FC U Craiova, evoluează în Liga 3. Pentru că, în Bănie, finanţatorul susţine că nu găseşte înţelegere din partea autorităţilor locale, alb-albaştrii sunt interesaţi de Stadionul din Târgu-Jiu. Din câte se pare, Mititelu a purtat mai multe discuţii cu primarul Marcel Romanescu.
,,Săptămâna aceasta şi-a anunţat vizita şi domnul Adrian Mititelu la Târgu -Jiu şi mă bucur că este interesat să joace şi FCU Craiova pe acest stadion”, a declarat edilul din municipiu. Omul de afaceri craiovean susţine că îşi va construi propriul stadion, o idee pe care a mai înaintat-o şi în urmă cu câţiva ani. Atunci, Mititelu găsise şi o denumire pentru noul obiectiv ,,Arena Leilor”, dar investiţia nu a mai prins contur. Acum, patronul de la FC U susţine că va construi o nouă arenă, de 12.500 de locuri, din banii săi, chiar dacă echipa a ratat promovarea în liga a doua. Stadionul va fi amplasat în Balta Craioviței.
,,Patronul are proiectul și va începe în vara asta construcția unui stadion propriu, de 12.500 de locuri, pe banii lui. Sunt puțini investitori în fotbalul românesc care au adus bani de acasă pentru construcția unui stadion. În felul ăsta, indiferent de decizia primăriei, care nu lasă echipa noastră să evolueze pe stadionul central, stadion făcut din bani publici, subliniez acest lucru, echipa va juca pe un stadion din Craiova. Stadionul va fi amplasat în Craiova, în Balta Craioviței, iar construcția lui va dura un an”, a declarat Marcel Pușcaș, preşedintele FC U.Ca de obicei, şi Mititelu a promis lucruri măreţe.,,Avem buget de un milion de euro, Eugen Trică are toate condiţiile să promoveze. Avem condiţii aproape la fel ca la Liga 1. Acum mă apuc şi de stadion, într-un an de zile vom lua aripi”, a spus afaceristul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here