Balmoşul ciobănesc, vedetă la Oltenia Brunch Novaci

1639

Pentru o zi, gospodăria familiei Ungureanu din Novaci va primi oaspeţi gata să guste din mâncărurile tradiţionale olteneşti. Al doilea eveniment din seria Oltenia Brunch se întâmplă la Novaci, pe 8 iunie. Pe lista mâncărurilor deosebite de care participanții vor avea parte este faimosul balmoș ciobănesc, preprarat la fața locului de o băciță din Munții Parâng, brânza de burduf şi mâncarea de ciuperci ca la stână.

„Continuăm și în 2019 să descoperim, să redescoperim și să ne bucurăm de bucătării locale și regionale la sud de Carpați. Oriunde ne-am duce, una dintre cele mai bune metode de a descoperi istoria și mixul cultural este gastronomia. La brunch (breakfast + lunch) vom fi îmbiați să degustăm preparate vechi, gătite de localnici cu ingrediente din curțile lor. Sprijinim astfel un turism responsabil, deoarece 70% din venituri se întorc în comunitate”, susţin organizatorii.
Evenimentul va avea loc acasă la artistul plastic Daciana Ungureanu, unde lăzile de zestre pline cu piese de port gorjeneşti şi ungureneşti se vor deschide pentru invitaţi. Programul cultural include povești despre tradiția covoarelor olteneşti, despre ţesături, împletituri şi despre cum se regăsește Oltenia în geniul maestrului Brâncuși.
În meniu vor fi bucate ciobănești şi gorjenești de pe vremea bunicilor: peste 10 tipuri de aperitive, două feluri calde și 4-5 tipuri de desert, udate bine cu siropuri. Pe masă se vor găsi ciorbă de găină cu tăieţei de casă, balmoş ciobănesc, macriş, pisătură, brânză de burduf, carne de la garniţă, jumeri, colaci, turtă, cornuleţe cu osânză, prăjitură cu foi de bulion, cireşe.
Aproximativ 50 de persoane s-au înscris, accesând pagina www.eat-local.ro, la acest eveniment din Oltenia de sub munte. Porțile se vor deschide de la ora 10.00, urmând ca barul să se deschidă în jurul orei 10.30, iar bunătățile să fie servite de la ora 11.00.
Primele două ore vor fi dedicate gastronomiei, iar următoarele două ore vor fi dedicate culturii. Mai exact, oaspeții comunității din Pociovaliștea vor avea parte de o demonstrație de țesut, una de împletit nuiele, dar și de o vizită în Colecția Etnografică a Dacianei Ungureanu, artist plastic local.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here