Șofer din Mătăsari, prins în timp ce conducea o motocicletă cu 204 kilometri la oră

1376

Un bărbat din Mătăsari a fost prins, miercuri, de poliţişti în timp ce conducea o motocicletă, cu 204 kilometri la oră, în comuna Drăgotești, şoferul fiind amendat şi rămânând fără permis pentru trei luni.,,La data de 29 mai, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru – Formațiunea Rutieră, au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din Mătăsari, care a fost înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 673 A Trestioara, având o viteză de 204 km/oră. În urma celor constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului autovehiculului cu suma de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind Circulația pe drumurile publice și, totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Atragem atenția asupra conștientizării riscurilor la care se expun participanții la trafic, în momentul când încalcă regulile de circulație rutieră. Accidentele rutiere în care au fost implicați motocicliști, au fost de multe ori fatale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here