Campania „Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet” a ajuns la copiii din Scoarța și Bengești-Ciocadia! Mulțumiri și fericire sinceră, la schimb cu cozonaci și jucării

1222
dav

Organizatorii campaniei “Donezi o jucărie dăruiești un zâmbet!”, inițiată și în acest an de cotidianul Gorjeanul, s-au întâlnit, joi, cu beneficiarii din comuna Scoarța, dar și cu cei de la Bengești-Ciocadia. Autoritățile locale ne-au îndrumat către familii cu o situație materială precară, care s-au bucurat enorm de darurile primite, donate de cititorii publicației și completate de conducerea ziarului.

Iniţiată înainte de sărbătorile pascale, de către cotidianul Gorjeanul, acțiunea umanitară la care au achesat și nenumărații cititori ai publicației, elevii și preșcolarii de la grădinițele și școlile din Gorj, s-a desfășurat, ieri, în două localități importante ale județului, unde nu lipsesc însă copiii săraci ori proveniți din familii dezorganizate.


Caravana „Donezi o jucărie dăruiești un zâmbet” s-a oprit astfel la Scoarța, unde edilul Ion Stamatoiu și salariații săi de la serviciul social ne-au indicat micuții cărora trebuie să le înseninăm sărbătorile pascale, ca apoi acțiunea să se continue în comuna condusă de Victor Geogia, care ne-a pus la dispoziție subalternii pentru a ne indica locuințele unde i-am și găsit pe micuții dornici de cadouri.

Câteva zeci de familii sărace din Gorj au primit astfel de la echipa Gorjeanul plăsuțele cu cozonaci și jucării felurite, dar și sacii cu haine și încălțăminte donate de cititorii fideli ai ziarului.

13 familii la Scoarța

,,Nu ne așteptam la aceste cadouri. Mulțumim Gorjeanul, mulțumim celor care au făcut aceste donații, celor care s-au gândit la noi, cei fără posibilități”, a declarat o mămică de la Scoarța în momentul în care a primit cadourile pentru fiica sa care era la grădiniță.

Familii la fel de nevoiașe am găsit și la Bengești-Ciocadia, copii săraci, bolnavi ori din familii extrem de nevoiașe, răsplătindu-ne cu zâmbele cadourile nesperate.

Mai buni, în fiecare zi!

În pragul sărbătorilor pascale, cu toții trebuie să fim mai buni și să ne gândim la cei mai puțin norocoși.

Este perioada din an în care gesturile mici contează enorm, mai ales pentru cei în cazul cărora speranța în mai bine pare doar un vis greu de îndeplinit.

În acest context, coditianul Gorjeanul a organizat, cu sprijinul Centrului de Calcul Târgu-Jiu această campania umanitară care va continua vineri cu comunele Bustuchin, Roșia de Amaradia, Prigoria, iar sâmbătă cu Bălănești, Bălești și Drăguțești.

ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here