Procurorul Moța vrea să rămână la DNA

2401

Procurorul gorjean Gheorghe Emil Moța s-a înscris la concursul pentru ocuparea unor funcții de execuție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Moța a fost delegat, începând cu 1 februarie, la DNA, structura centrală, pentru o perioadă de șase luni.

Concursul este organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea unui număr de 31 de posturi de procuror, dintre care zece la structura centrală a DNA. CSM a anunțat că sunt 15 candidați care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs, între aceștia aflându-se și procurorul gorjean Emil Moța.
Pentru a fi numiți în cadrul DNA, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop. Candidații vor susține un interviu, dar și o probă având ca obiect evaluarea a cinci rechizitorii sau a altor acte profesionale alese aleatoriu, precum și a altor acte întocmite de candidați și considerate relevante de aceștia, din ultimii cinci ani de activitate. Rezultatele concursului vor fi comunicate pe 23 aprilie. Fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Emil Moța a devenit cunoscut opiniei publice după ce l-a reţinut şi trimis în judecată pe fostul preşedintele al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, acuzat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. În final, Mischie a fost achitat.
Moța s-a remarcat și în dosarul lui Marcel Țundrea, gorjeanul care a stat 12 ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Paradoxul face ca același procuror Moța să trimită după gratii și să condamne la 20 de ani de închisoare, pentru omor, un tânăr de 18 ani din Roșia de Amaradia. După nouă luni de arest pe nedrept, Mihail Constantin Igeanu a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Emil Moța a candidat la funcția de procuror general al României, în anul 2012. La DNA mai activează și procurorul gorjean Dănuț Volintiru.
Irina IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here