Chinezii de la Huadian Engineering au negociat de Revelionul lor la Târgu-Jiu! SE Rovinari are un grup oprit din lipsă de cărbune, dar investitorii au siguranța că vor primi cinci milioane de tone de lignit

883

Prima zi a acestei săptămâni a început cu negocieri româno-chineze în sediul CE Oltenia, finalul săptămânii trecute încheindu-se însă cu verificările Corpului de Control al premierului la SE Rovinari și la depozitele de cărbune ale unităților miniere ale CEO. Înainte de începerea negocierilor, de Revelionul chinezesc, pe componentele de furnizare cărbune și superficie, cele două părți au avut o întâlnire cu mass-media. În acest cadru, Sorin Boza, președintele comisiei de negociere, a promis finalizarea negocierilor chiar în cursul acestei săptămâni. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, a promis transparență totală legată de contractul cu partea chineză chiar dacă a barat întrebările jurnaliștilor legate de lipsa de cărbune de la termocentrala Rovinari.

Ministerul Energiei grăbește, în aceste zile, derularea unor negocieri, întrerupte doi ani, cu compania chineză care vrea să construiască la Rovinari un nou grup energetic de 600 MW. Discuțiile au fost reluate la cererea Ministerului Energiei, demersurile fiind realizate în luna decembrie. „Realizarea Grupului Energetic de 600 de MW, investiţie de aproape un miliard de euro, va permite accesul la tehnologii moderne în condiţiile în care, de 25 de ani, nu s-au mai făcut astfel de investiţii în sectorul termoenergetic românesc, va permite accesul la un management modern şi sustenabil privind protecţia mediului, precum şi consolidarea pieţei naţionale de energie şi a mixului energetic diversificat prin valorificarea superioară a resurselor energetice primare. De asemenea, va ajuta la stimularea investiţiilor interne prin asigurarea, din România, a unor părţi de echipamente şi materiale şi va crea aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada implementării”, a declarat, ieri, Maioreanu.

Fără o înțelegere finală
Secretarul de stat a reamintit presei că această companie din China a fost selectată încă din 2012 pentru construirea noului grup de la Rovinari. De altfel, în urma unei proceduri de selecție, transparentă și competitivă, derulată de Complexul Energetic Oltenia, în vederea implementării unui proiect tip Green/Brown Field, pentru construirea unui grup energetic nou, la Termocentrala Rovinari, în martie 2012, compania China Huadian Engineering a fost declarată investitor selectat, cu care s-au derulat ulterior celelalte etape legale și instituționale, a spus Maioreanu.
“La data de 25 ianuarie 2013 a intrat în vigoare memorandumul de înțelegere privind constituirea unei societăți de tip IPP (Independent Power Producer), încheiat între Complexul Energetic Oltenia și compania chineză, conform căruia cele două părți au decis ca implementarea proiectului să se realizeze de către o societate cu capital mixt de tip IPP, denumită societate de implementare. Au fost derulate multiple runde de negocieri ale acordului acționarilor și actului constitutive al societății de implementare. În data de 19 octombrie 2015, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a aprobat acordul acționarilor și actul constitutiv al societății de implementare, astfel cum au fost negociate și inițializate de către partea română și partea chineză. Din păcate, după această etapă, negocierile au continuat cu dificultate, iar în anul 2016 au fost întrerupte, părțile neajungând la o înțelegere finală. Negocierile au fost reluate după vizita reprezentanților părții chineze la Ministerul Energiei, din perioada 17-18 decembrie 2018. Vizita a avut loc în urma invitației transmise de comisia de negociere, pentru realizarea proiectului constituit la nivelul Ministerului Energiei”, a spus Maioreanu.

Construcția după 2020
Discuțiile au condus la deblocarea negocierilor, a menționat secretarul de stat, reprezentanții partenerului din Republica Populară Chineză revenind la Ministerul Energiei, împreună cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, în data de 23 ianuarie 2019. “Colegii de la Complexul Energetic Oltenia s-au descurcat foarte bine și au dus negocierile într-un mod extrem de profesionist. În perioada 23-30 ianuarie 2019 s-au purtat negocieri la sediul Ministerului Energiei, între reprezentanții companiei chineze și comisia de negociere și am avut ca obiect acordul acționarilor părții chineze și ai părții române.
Începând cu 4 februarie 2019, negocierile dintre cele două părți vor continua pentru finalizarea contractelor de superficie și de furnizare cărbune. Pentru Ministerul Energiei, prioritate pentru anul 2019 în cadrul acestui proiect, este finalizarea negocierilor, pentru încheierea contractului de furnizare cărbune și a contractului de superficie uz și servitute. Urmează, după aceea, înființarea societății și demararea acțiunilor de punere în operă a obiectivului. Avem în momentul de față de făcut trei lucruri importante, negocierea acordului acționarilor, lucru care s-a petrecut la București, la Ministerul Energiei, în perioada 23-30 ianuarie, lucrurile au decurs foarte bine, acordul acționarilor a fost negociat, cu una sau două sau mici excepții, urmează, pentru că sunt comisii diferite, negocieri, începând de astăzi, pe contractul de furnizare și desigur contractul de superficie servitute și uz”, a completat Maioreanu. Preşedintele Directoratului CEO, Sorin Boza, a afirmat că noul grup de 600 de MW va fi cel de-al 12-lea, compania având, în prezent, 11 grupuri cu o putere totală de 3.240 MW. Boza a prezentat și echipa de negociere a CEO, acesta fiind chiar președintele echipei.
În cadrul conferinței s-a evitat furnizarea informațiilor legate de situația exactă din depozitul de cărbune care alimentează SE Rovinari, știut fiind că un grup este oprit de săptămâna trecută. “Nu sunt introduse stocuri de cărbune. Noi discutăm despre raportul preț-calitate, dar și de cantitatea de cărbune pe care ar trebui să o asigure Complexul Energetic Oltenia, odată cu intrarea în funcțiune a acestui grup. Mi-am dorit din tot sufletul ca negocierile să înceapă la Târgu-Jiu, unde este sediul CEO. Au făcut o echipă bună colegii de la Ministerul Energiei cu colegii de la CEO și iată că am reușit, în câteva zile, să negociem un acord extrem de important. Am depășit un punct, urmează celelalte două. Avem resurse, avem lignit în bazinul Oltenia, avem posibilitatea după atâția ani, de a pune în funcțiune un grup energetic important”, a conchis Maioreanu.
Realizarea, în parteneriat public-privat, a unui nou grup energetic de 600 MW la Rovinari, este cuprinsă în Strategia Energetică a României 2019-2030, alături de finalizarea Grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu – Măgurele – Nicopole. Compania chineză își desfășoară activitatea în domeniul proiectării și producerii echipamentelor pentru centrale termice, hidrocentrale, centrale eoliene, centrale pe biomasă, centrale solare și, inclusiv, în domeniul producerii echipamentelor pentru protecția mediului.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here