Ponta acuză Guvernul că a transformat România într-un uriaș Caritas

754

Deputatul Victor Ponta susține că România nu are cum să evite intrarea în criză atât timp cât Guvernul cheltuiește bani pe care nu îi are. Fostul premier susține că bugetul țării a fost transformat de actuala putere într-un mare Caritas, un joc piramidal care la începutul anilor’ 90 a sărăcit mii de români după ce câțiva au apucat să își mărească veniturile prin participarea la acest joc. “Cifrele nu mint niciodată. Ne ducem exact la anul 2010: peste un miliard de euro pe lună deficit comercial, deficitul de cont curent, deficitul bugetar. E un Caritas acum. Vâlcov, cu Teodorovici, cu Dragnea au construit un Caritas bugetar: se tot umflă, tot adaugă, când va cădea, va cădea tot. Ordonanţa asta a disperării, 114, nu face decât să accelereze intrarea României în criză bugetară şi economică”, spune fostul premier. Ordonanța 114 este cea care plafonează prețul la gaze și care, în opinia lui Ponta, a fost dată pentru a avantaja o firmă din Teleorman, Interagro, care este un mare consumator de gaze. “La ANAF s-a pus o doamnă care n-are nicio legătură cu ANAF-ul, nu o cunosc, dar n-a lucrat niciodată, de ce? Pentru că nu se poate închide bugetul dacă nu falsifică datele din buget. Ioana (Petrescu, fost ministru al Finanţelor – n.r.) ştie foarte bine, mi-a spus de zece ori anul trecut, «măi nu au cum să se închidă«» şi i-am spus: «stai liniştită că le falsifică, datele». Şi Grecia tot aşa a făcut, doi, trei, patru ani au dat date false şi când a venit momentul adevărului uite, suferă de zece ani” a mai precizat deputatul de Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.