IGPR caută șef la Serviciul Operațiuni Speciale Gorj

961

Inspectoratul General al Poliției Române caută șef pentru Serviciul Operațiuni Speciale Gorj, din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Craiova. În acest sens, IGPR organizează concurs pentru ocuparea funcţiei, cu recrutare din sursă internă. Înscrierile se vor încheia pe 31 octombrie. ”Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 16.11.2018, ora urmând a fi stabilită ulterior şi comunicată candidaţilor în timp util şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu se depun în termen de 24 de ore de la afişare, la secretariatul Direcţiei Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Înscrierile se fac personal, în zilele lucrătoare la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Management Resurse Umane din Bucureşti, până la data de 31.10.2018, orele 16.00”, se precizează într-un comunicat al IGPR. Cristian Popescu se află în prezent în fruntea Serviciului Operațiuni Speciale Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here