Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial, Serviciului Circulație Rutieră și Serviciului Ordine Publică au acționat în stațiile taxi de pe raza municipiului Târgu Jiu, conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. Echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au fost însoțite în timpul verificărilor și de un reprezentant al Compartimentului Transport Public de Călători din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu.
Activitatea de control a avut ca principal scop verificarea respectării de către persoanele care efectuează transport persoane în regim taxi a prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, a HCL nr. 121/2012 – privind aprobarea Regulamentului de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi și de transport în regim de închiriere și a HCL nr. 125 pentru reglementarea unor reguli în domeniul circulației rutiere pe domeniul public al municipiului Târgu-Jiu, ocazie cu care au fost verificate 15 persoane, ce desfășoară activitate de transport persoane în regim de taxi.
Principalele obiective ale controlului, conform atribuțiilor poliției locale au fost: deținerea autorizației taxi sau orice altă copie conformă a autorizației de transport care se găsește obligatoriu la bordul autovehiculului și care este valabilă numai în prezența ecusoanelor și a altor documente, conform art. 12 din Legea nr. 38/2003, respectarea de către taximetriști și de către transportatorii autorizați a obligațiilor legale care le revin conform art. 52, pct. 2 și 3 din Legea nr. 38/2003, de art. 65 din HCL nr. 121/2012 și respectarea de către taximetriști a prevederilor art. 1 din HCL nr. 125/2011.
În urma controalelor, echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu nu au constatat abateri de la legislația în vigoare.
Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale. Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare.
M.S.