Mobilizare de forțe în Defileul Jiului, la simularea unui incendiu la un tren de persoane

691

Pompierii din Gorj, Dolj și Hunedoara și-au testat, ieri, abilitățile într-un exercițiu care a urmărit, printre altele, modul de comunicare între instituţii şi oamenii care au nevoie de ajutor. Potrivit scenariului, un tren care transporta 20 de călători, pe linia de cale ferată 116, pe ruta Bumbești-Jiu – Petroșani, a fost cuprins de flăcări. Zeci de pompieri s-au mobilizat rapid, când a fost anunțat presupusul incendiu. „Experiența și exercițiul sunt drumul spre profesionalism. Joi, toți cei care avem atribuții în gestionarea situațiilor de urgență produse pe teritoriul județului Gorj, am desfășurat un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren prin care am simulat un incendiu izbucnit la un tren de persoane care se afla într-un tunel, pe Defileul Jiului, zona Staţiei CFR Meri, în care au fost implicate mai multe presupuse victime. Fiecare instituție implicată a încercat să-și demonstreze capacitățile de intervenție și cooperare și să arate că în cazul producerii unor situații reale, împreună, putem să intervenim în sprijinul cetățenilor la cel mai înalt nivel. Scopul exercițiului nu a fost nici pe departe unul de a face act de prezență sau de a trece în revistă tehnicile pe care le utilizăm, ci a fost acela de a descoperi practic dacă într-o astfel de situație reală, noi, instituțiile pe care se bazează oamenii atunci când sunt încercați de viață, avem capacitatea de a coopera și de a interveni prompt și profesionist pentru a salva vieți și bunuri. Mulțumim tuturor instituțiilor colaboratoare pentru sprijinul acordat atât atunci când a fost vorba despre astfel de exerciții, dar mai ales atunci când a trebuit să ne unim forțele pentru a-i ajuta pe cei încercați de soartă. Avem convingerea că atunci când va trebui să facem front comun pentru a interveni în cazul producerii oricărei situații de urgență o vom face ca și până acum: prompt și profesionist”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. La simulare au participat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Instituția Prefectului județului Gorj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Gorj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Biroul Poliţie Transporturi Feroviare Gorj, Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo Gorj, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj, Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD Gorj, Crucea Roşie – Filiala Gorj, Căile Ferate Române și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.