Concluziile dezbaterii organizate de SANITAS Gorj, prezentate în Comisia de Dialog Social

768

În data de 13 septembrie 2018, Uniunea Județeană Teritorială SANITAS Gorj și Colegiul Național al Asistenților Sociali – Sucursala Teritorială Gorj au organizat, la sediul Prefecturii Gorj, dezbaterea cu tema: ,,Probleme tehnice, soluții și perspective în perioada 2018-2020 ale sistemului de asistență socială din România”. Concluziile dezbaterii au fost prezentate în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social din data de 26 septembrie.

Scopul principal al dezbaterii ,,Probleme tehnice, soluții și perspective în perioada 2018-2020 ale sistemului de asistență socială din România” a fost identificarea și prioritizare principalelor probleme ale sistemului de asistență socială din România, precum și măsurile concrete de acțiune în vederea reglementării acestora, ținând cont de nevoile beneficiarilor și protejarea locurilor de muncă ale membrilor de sindicat.
La dezbatere au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale și ai Autorității Naţionale pentru Protecţia Copilului și Adopţia și circa 100 de specialiști din domeniul serviciilor sociale, dintre care circa 45 de asistenți sociali membri ai CNSAS Gorj, precum și reprezentanți ai Sindicatului SANITAS Gorj, Președintele Comisiei de Asistență Socială a Federației Sanitas din România, vicepreședintele Federației Sanitas din România, reprezentanți ai sucursalelor teritoriale ale Colegiului Asistenților Sociali din regiuna Oltenia (Gorj, Mehedinți și Vâlcea), reprezentanți ai DGASPC- Gorj, DGASPC Mehedinți, DGASPC Vâlcea, reprezentanți ai ONG-urilor care activează în domeniul asistenței sociale (SOS Copiii Gorjului), reprezentanți ai autorităților publice locale, etc.
În cadrul dezbaterii din data de 13 septembrie, s-a solicitat, pentru beneficiarii cu dizabilități și cu tulburări de comportament ori heteroagresivi, reînființarea căminelor spital pentru copii. Integrarea unor astfel de beneficiari în centre nespecializate, alături de alți beneficiari creează mari probleme de securitate la adresa celorlalți beneficiari cât și a personalului, cei prezenți argumentând cu diverse exemple din activitatea profesională, care s-au finalizat cu internări în spitale sau concedii medicale. „În cadrul dezbaterilor s-a stabilit că banii pentru nevoi personale, acordați copiilor din centrele sociale din subordinea DGASPC-urilor din țară, cunoscuți și sub denumirea de ,,bani de buzunar” care sunt în cuantum de 28 lei / lună, din anul 2003, care n-au fost niciodată indexați cu indicele inflației, sunt insuficienți pentru nevoile copiilor. S-a convenit cu reprezentantul ANPDCA să se efectueze demersuri pentru ca această sumă să fie mărită la 60 de lei/lună. De asemenea baremele pentru îmbrăcăminte/încălțăminte nu corespund cu realitatea, angajații din asistență socială apelând la sponsorizări sau la ,,mila” celor binevoitori. De ex. pentru un copil cu vârsta între 14-16 ani baremul acordat de stat pentru îmbrăcăminte/rechizite este de 534 lei/an, sumă ce ar trebui să fie suficientă pentru toate sezoanele: primăvară, vară, toamnă iarnă”, precizează conducerea SANITAS Gorj.

Se impune armonizarea legislaţiei
Specialiștii din domeniul serviciilor sociale au remarcat lipsa armonizării legislației privind standardele minime de cost reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 978/2015 în raport cu prevederile Legii- cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 153/2017. „Apariția Ordonanței de urgență nr. 69/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede reducerea finanțării de la bugetul de stat a centrelor rezidențiale a căror capacitate este mai mare de 50 de locuri prin diminuare anuală cu 25% începând din 1 ianuarie 2019, urmând ca, începând cu 1 ianuarie 2022, finanțarea lor să se asigure exclusiv din bugetul județului, va crea mari probleme ale sistemului de asistență socială, care vor putea conduce implicit la scăderea salariilor în asistență socială sau chiar a concedierii. Se impune amânarea aplicării acestei ordonanțe, până când se vor găsi programe de finanțare care să sprijine restructurarea centrelor care au peste 50 de beneficiari”, mai susţin reprezentanţii SANITAS.

Salarizarea personalului din DGASPC, în atenţia sindicaliştilor SANITAS
Cei prezenți la dezbatere au convenit că DGASPC-urile trebuie reorganizate, în sensul că acestea ar trebui să dețină un minim de servicii sociale, valabile la nivelul fiecărui județ, iar primăriile în funcție de problemele sociale cu care se confruntă să dețină cel puțin un serviciu social licențiat.
În domeniul salarizării personalului se constată discrepanțe foarte mari de la un județ la altul. La momentul dezbaterii, la DGASPC Mehedinți încă nu își primiseră salariile pentru luna august, iar DGASPC Vâlcea nu avea acordate sporurile pentru condițiile de muncă, conform HG 153/2018, deși existau buletine de expertizare a locurilor de muncă. „Se constată că salariile funcționarilor publici din DGASPC-uri comparativ cu funcționarii publici din Consiliile Județene au un nivel destul de scăzut. La fel se întâmplă și la personalul contractual. De exemplu un salariat, personal contractual (șofer) din aparatul unui Consiliu Județean are cu 20-25% mai mult, decât un salariat, personal contractual (șofer) din servicii sociale, deși cel din urmă este mult mai expus la diverse riscuri decât primul. Asistenții sociali de la nivelul primăriilor au salarizare diferită, deși au aceeași fișă de post. Propuneri: stabilire de coeficienți de ierarhizare pentru funcționarii publici; alinierea salariilor funcționarilor publici din DGASPC-uri cu funcționarii publici din consiliile județene; în cazul în care nu vor fi stabiliti coeficienți de ierarhizare stabilirea salariilor functionarilor publici, să se facă proporțional cu creșterea salariilor personalului contractual până în anul 2022. Se remarcă faptul că la nivelul fiecărui DGASPC, există prevăzută funcția de inspector de specialitate, care în conformitate cu legea salarizării se regăsește în domeniul ,,administrativ”, fapt ce este renumerată cu un spor de 15%. Cu toate acestea, unii dintre salariații angajați în funcția de inspector de specialitate, datorită pregătirii profesionale au atribuții de ,,personal de specialitate”: asistent medical, asistent social, psiholog, kinetoterapeut etc, neprimind sporul cuvenit, conform condițiilor de muncă (de 25% sau 50%). Se impune plata acestora conform muncii prestate, și nu în funcție de ,,omisiunile” existente”, explică cei de la SANITAS Gorj.
În concluzie, organizatorii dezbaterii solicită măsurile concrete de acțiune în vederea reglementării aspectelor semnalate, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor din serviciile sociale și protejarea locurilor de muncă ale membrilor de sindicat.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.