Morega atacă dur parlamentarii și pe președintele CJ Gorj pentru slaba implicare în dezvoltarea județului!

519

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, prof.univ.dr. Dan Morega, este revoltat de lipsa de reacție a parlamentarilor de Gorj legat de starea județului, de scăderea constantă a numărului de angajați și de sărăcia care crește, totul, în locul unei creșteri economice atât de necesare pentru populație. Morega este critic și la adresa președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, pe care îl vede lipsit de viziune și perspectivă, în doi ani de zile, spune șeful IAIPP, neexistând studii, analize și prioritizări pentru dezvoltarea județului.

“Dacă parlamentarii, de la PSD sau nu, s-ar simți legați de cei care i-au ales, de primarii care și-au luat angajamentul în 2016 să facă o serie întreagă de obiective, ar și pune mâna pe proiectele edililor care i-au promovat. Mai mult, dacă le-ar păsa, parlamentarii ar sta pe la ușile ministerelor pentru finanțări și pentru rezolvarea acestor proiecte și să urmărească punerea lor în practică. Altfel nu poți rezolva, dacă vii marțea sau miercurea acasă. Important ar fi ca deputații și senatorii să stea și miercuri, și joi și vineri pe la ușile instituțiilor din Capitală nu să facă doar o adresă”, a declarat Morega, invitat la o emisiune la radio. Președintele IAIPP nu are cuvinte de laudă nici la adresa conducerii județului. “Culmea este că nici președintele Consiliului Județean nu face mare lucru. De altfel, în ultimii doi ani, numărul angajaților din Gorj a scăzut cu 800, nicidecum nu a crescut. Asta spune, că, de fapt, nu există niciun fel de studiu, de analiză și prioritizări privind dezvoltarea economico-socială a județului Gorj. Mai mult, decidenții nu vor să înțeleagă că mineritul și energia nu vor exista la nesfârșit, ele trebuind să fie înlocuite. Personalul trebuie mutat în alte zone de dezvoltare ale județului. Dar cum pot însă ei să facă drumuri, să dezvolte turismul când cei care conduc nici nu cunosc care sunt zonele turistice importante ale județului. Atunci îmi pun întrebarea cum putem dezvolta Gorjul, ca Maramureșul, Brașovul, Bucovina, Argeșul..? Gorjul este o mană cerească pentru turism, dar nu există susținere pentru cei care vor să-și facă pensiuni, de exemplu, pentru înflorirea comunelor. Dar acești indivizi de la județ nu i-au sprijinit pe oameni să facă aceste pensiuni, să le facă drumuri ori să îi promoveze, punând astfel în valoare potențialul turistic extraordinar al județului”, a completat Morega.

Tinerii renunță la turism
“Cine nu ar veni să vadă râul Cerna, de la poalele muntelui, pentru că este un unicat în Europa? Mulți ar vrea, dar drumul respectiv nu este, din păcate, modernizat”, a completat Morega, spunând, critic, că la nivelul județului nu este preocupare pentru acest aspect, tinerii fiind prinși în hățișurile birocrației care îi face să renunțe la afacerile din turism.

Salarii crescute aiurea la Țicleni
Morega a vorbit și despre rectificarea bugetară și despre creșterile salariale făcute alandala de primari. “Primarul de la Țicleni a crescut salariul femeii de serviciu la 2400 de lei pe lună, iar la șofer l-a crescut la 2700 de lei lunar. Cum și-a permis acest primar să facă asta, iar acum stă cu mâna întinsă să primească bani la rectificarea bugetară”, a mai spus șeful IAIPP, critic la adresa creșterii aiuristice a salariilor la bugetarii din primării. “Nu poți să dai salarii mari fără o creștere economică reală. Banii oferiți s-au dat la mall-uri, pe mărfuri venite din străinătate, practic s-au dus în Germania, în Austria, nu pe produsele românești”, a conchis Morega.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here