Viceprimarul liberal de Ciuperceni, Pantelie Eleodor Popescu, de două luni de zile cu atribuții de primar, este acuzat de o localnică din comună, femeia suferind de o boală gravă, de faptul că alesul local refuză, pentru a arăta că el face legea în primărie, să-i monteze un bec la poartă. Femeia a ajuns să se roage de viceprimar încă din luna aprilie a acestui an pentru a-i monta pe stâlpul de iluminat, aflat lângă locuința acesteia, un bec, dar viceprimarul a găsit tot felul de scuze pentru a nu-i îndeplini solicitarea. Interesant este că vicele “Trăsnaie’’, cum este poreclit în localitate, a avut grijă să-și lumineze din stradă propria gospodărie, cea a cumnatului și a altor apropiați, fără să se mai gândească la economii.
“Iluminatul în comuna Ciuperceni se face pe un stâlp da și pe altul nu”, asta i-a motivat viceprimarul femeii, în momentul în care aceasta, dar și fiica ei, au tot insistat să monteze un bec și pe stâlpul de lângă locuința vârstnicei. Regula, anunțată cu aplomb de viceprimar, nu se aplică însă în toată comuna, deoarece în anumite zone toții stâlpii de iluminat au becuri funcționale. Drept dovadă, locuința alesului local se bucură de această facilitate, la fel ca și locuința cumnatului său, dar și a altor prieteni și apropiați.
Primarul a zis da, vicele a spus nu!
Potrivit solicitantei, primarul Tăloi a fost de acord cu cererea femeii, dar lucrurile s-au complicat brusc, când edilul a intrat într-un concediu medical prelungit, asta cu două luni de zile în urmă, iar vicele “Trăsnaie” s-a trezit peste noapte primar. Noul “edil” a început să facă legea în primărie, așa cum spun proprii săi subordonați, și să taie și spânzure după bunul plac împărțind dreptatea cum singur consideră.
Becul a ajuns la Prefectură
Reclamanta a sesizat problema de la Ciuperceni inclusiv Prefecturii Gorj și intenționează să reclame neajunsul care i se face, de atâtea luni, peste tot, până când vicele va lua măsura corespunzătoare. Femeia locuiește singură în Ciuperceni, a suferit recent o operație complicată, iar întunericul de care are parte în fiecare noapte, nu îi oferă decât o stare de nesiguranță și neliniște în propria gospodărie. În comuna Ciuperceni sunt nenumărate locuințe părăsite ori nelocuite de 10-20 de ani, dar acestea sunt luminate noaptea, pe considerentul că acolo a căzut numărătoarea viceprimarului.
ANAMARIA STOICA