Alba-neagra cu funcţia de manager a lui Vlădoianu

1110

De mai bine de trei săptămâni, Cristian Vlădoianu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu află din presă ca este schimbat de la conducerea unităţii spitaliceşti pe care o manageriază de la începutul acestui an. Cea mai recentă aşa-zis înlocuire a sa era anunţată pentru ieri, însă reprezentanţii Companiei Tetraedru Medical Consulting au amânat momentul.

Cu funcţia de manager a lui Cristian Vlădoianu se joacă alba-neagra. De mai bine de trei săptămâni se tot vehiculează zvonul privind înlocuirea acestuia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, apărând chiar şi un potenţial înlocuitor al său, în persoana medicului Nicoleta Manu. Luni, 11 noiembrie, se dădea din nou ca sigură înlocuirea sa, în cadrul unui Consiliu Medical. În final, Vlădoianu a rămas manager al SJU. „În acest moment sunt manager desemnat de Compania Tetraedru pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Au fost discuţii privind eventuala mea schimbare, am citit şi eu în presă. Există, într-adevăr, în spital şi doamna doctor Nicoleta Manu, care este consultant medical al Companiei Tetraedru. Dacă vor fi schimbări, va exista un comunicat oficial în acest sens”.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here