La Jilţ Nord, – Vulpe pune preţ aproape dublu la tona de cărbune

325

La UMC Jilţ Nord, preţul la tona de cărbune este cel mai ridicat dintre toate carierele. Majoritatea au un preţ de 74 de lei pe tonă în timp ce la Jilţ Nord tona de cărbune depăşeşte 100 de lei. ,,Aici merg două excavatoare din cinci”, a anunţat şeful Institutului de Analiză şi Politici Publice şi Politice Gorj, Dan Morega, care a atras atenţia că la CEO încă nu s-a corectat preţurile induse artificial.

,,Ceea ce doreşte conducerea CEO ca să poată contracta energia pentru 2014 la preţuri mai mici, doreşte să aducă în mod artificial preţul la 46-47 de lei pe tonă, care este o excrocherie şi o utopie. Ei l-au avut preţul de cost în bugetul de venituri şi cheltuieli din 2013 la 52 de lei, îl realizează acum cu 74 de lei şi vor să-l aibă 47 în 2014. Asta în condiţiile în care au angajat peste 350 de personal TESA, pe uşa din dos, iar 100 sunt numai funcţii de conducere. Inclusiv şefa juriştilor de la CEO”, a declarat Morega. ,,Când să-l crezi pe Ciurel, când desfiinţează juriştii, să mai facă o ghiduşie cu firmele de avocatură, sau când întăreşte juriştii şi o pune pe o nou venita şefă peste ei, se întreabă, retoric, Morega, supărat că, în opinia sa, cei din Corpul de Control al CEO ,,dorm în post”, neluând nici un fel de măsuri acolo unde se sesizează erori şi nereguli grave.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here