“«GORJEANUL» trebuie să continue tradiția pe care o are în județul nostru”

315

Rep: Domnule Director general, Dragoș Viorel IONICĂ, mai întâi, aș dori să vă doresc un sincer “Bun venit” în funcția de conducere a Ziarului «GORJEANUL», care este ziarul nostru de suflet, iar pentru început, v-aș ruga să exprimați câteva idei, poate unele proiecte sau visuri în implementarea unei viziuni noi în privința realizării și promovării acestei publicații, în sensul creșterii interesului cititorilor de a răsfoi cu atenție paginile ziarului…
-Mulțumesc pentru urarea de bine, iar în ceea ce privește preocuparea de viitor, “Gorjeanul” trebuie să continue tradiția pe care o are în județul nostru, aceea de a fi cât mai aproape de oameni, având o rubrică specială a colaboratorilor ziarului, în care aceștia să-și exprime anumite gânduri, anumite idei în mod liber, iar prin aceasta, noi deschidem o cale către societatea civilă, către problemele curente ale oamenilor.

«GORJEANUL» “este oglinda în care se regăsește fiecare dintre noi”

– Rep: De multe ori sunt publicate chiar anumite scrisori adresate autorităților administrative, factorilor de decizie…
-Da, exact, pentru că în acest fel, noi deschidem calea spre anumite nevoi ale oamenilor, deoarece “Gorjeanul” este oglinda societății gorjenești, oglinda în care se regăsește fiecare dintre noi, iar pe de altă parte, publicația poate fi socotită și o scenă în care sunt implicați toți factorii din mediul social, din viața fiecărei localități din județ.
– Rep: Ce vă doriți mai mult în plan personal?
-Mi-aș dori să avem un ziar în care să identificăm o serie de oportunități de ordin administrativ, redacțional, să îmbunătățim stilul de muncă în echipă. Acesta este un obiectiv pe care vrem să ni-l asumăm cu deplină răspundere, dar și cu pasiune și cu pricepere în plan profesional.
– Rep: Vorbeați de o păstrare a unei anumite tradiții în conducerea ziarului, iar “Gorjeanul” a manifestat întotdeauna o deschidere spre viața spirituală a oamenilor, spre sufletul lor, această latură extrem de sensibilă a vieții de fiecare zi, așa că vă rog să ne spuneți, ce aveți în vedere în acest sens?
– Este foarte important ca omul să se împlinească sub toate aspectele vieții sale, nu numai prin latura materială, deoarece calitatea vieții oamenilor poate să fie influențată pozitiv și prin accesarea unor elemente de ordin cultural, de natură spirituală, cum ar fi împăcarea cu sine a omului, fapt care contribuie la accederea la un anumit nivel educațional a cititorilor noștri, a tuturor cetățenilor, cu un grad de informare mai ridicat, pentru ca oamenii să-și completeze anumite cunoștințe despre viață, despre societatea aceasta în care trăim.

“În atenția noastră se află dezvoltarea conținutului Ziarului «GORJEANUL»”

– Rep: Cum credeți că veți corela aceste două laturi ale activității dumneavoastră, continuând o anumită tradiție a distinsului dumneavoastră tată, d-l Bebe Viorel Ionică, ministru secretar de stat, pe de o parte, iar pe de altă parte, legătura cu latura aceasta pragmatică, poate chiar cu elanul și entuziasmul tineresc de a investi și de a gândi la eficiența capitalului investit?
-Voi prelua multe exemple pozitive din activitatea tatălui meu, care se dovedește un om de succes în activitatea sa, un model demn de urmat, nu numai pentru cei din familia sa, dar și pentru alți tineri. Am învățat să pun suflet în ceea ce fac, să fac totul cu pasiune și cu multă dăruire.
– Rep: Mai exact, cum se conjugă latura economică a preocupării dumneavoastră, cu acea înaltă responsabilitate de a pune în valoare latura spirituală a acestei preocupări?
-Da, cred că latura economică are anumite aspecte mai dificile în ultima vreme, ceea ce presupune costuri ridicate în ceea ce investește condiția unui antreprenor, însă, poate fi o soluție inițiativa de a diversifica mesajul informațional, pentru că, de fapt, în atenția noastră se află dezvoltarea conținutului ziarului “Gorjeanul”, pentru ca în paginile publicației noastre să se afle cât mai mulți oameni, cât mai multe domenii de activitate, cât mai multe zone de interes…
– Rep: Și cât mai multe evenimente de largă deschidere, nu doar de interes, pesemne…
-Exact, fapte de viață și întâmplări care au rolul de a sensibiliza opinia publică, de a capta interesul publicului larg.

Ziarul “Gorjeanul” este foarte citit de mulți oameni

– Rep: Ce vă preocupă și vă frământă mai mult și mai mult?
-Pentru noi e foarte important ca numărul cititorilor să crească simțitor, în mod constant, iar în ceea ce mă privește pe mine, personal, eu apreciez mai ales calitatea muncii oamenilor, nu atât latura strict cantitativă.
– Rep: Cred că acest lucru face parte din exigența unui om care gândește economic și în deplină concordanță cu imperativele rentabilității și ale competitivității în condițiile economiei de piață, nu-i așa?
-Așa este, iar dacă se poate și cantitate și calitate, ar fi un lucru ideal.
– Rep: Domnule Director general, pot să vă spun că în deplasările mele prin aproape toate localitățile județului, am constatat cu mare plăcere că Ziarul “Gorjeanul” este foarte citit de mulți oameni, că prin comunele noastre oamenii chiar fac abonament la acest ziar.
-Mă bucură acest lucru, dar mă și responsabilizează mai mult.
– Rep: V-aș propune să avem o rubrică specială consacrată unor sugestii și opinii privitoare la materialele pe care cititorii ar dori să le întâlnească în ziar, sunteți de acord?
-Sigur că da, noi dorim să fim deschiși la solicitările oamenilor, încercăm să dăm curs tuturor ideilor pozitive, iar pe de altă parte, fiindcă suntem publicația care ajunge în toate localitățile județului, pentru noi acest lucru înseamnă că trebuie să răspundem tuturor oamenilor care au un anumit statut social, cu preocupări și orientări diferite, un fel de unitate în diversitate, ca să avem în vedere ceea ce dumneavoastră știți foarte bine că înseamnă Educația și responsabilitățile sale, iar latura educațională este aceea care ne obligă să ținem seama de opiniile oamenilor care ne citesc zi de zi.

“Să realizăm un standard calitativ al materialelor publicate în «GORJEANUL»”

– Rep: Acesta e un obiectiv care presupune exigențe sporite, fără îndoială!
-Avem nevoie și de un standard calitativ al articolelor publicate, pentru a răspunde exigențelor cititorilor.
– Rep: Nu ascund faptul că aceasta este cea de-a doua întâlnire a noastră, iar atunci când ne-am întâlnit prima oară și chiar ne-am cunoscut, am remarcat în persoana dumneavoastră calitățile deosebite ale managerului care gândește antreprenorial și care urmărește eficiența investiției sale, chiar un manager care își dovedește abilitatea, spiritul de inițiativă și o asumare a riscului în activitatea sa.
-În orice domeniu și în orice unitate, fără investiție nu se poate merge înainte, iar în cadrul ziarului nostru, cred că trebuie să gândim o serie de probleme care privesc tirajele exemplarelor tipărite, formatul ziarului, design-ul acestuia, până la conținutul articolelor inserate în paginile sale și chiar unele aspect legate de atribuțiile fiecărui redactor.
– Rep: E vorba, mai degrabă, de ceea ce înseamnă investiția în oameni.
-Ei, bine, toate acestea nu pot fi concepute fără a avea în vedere eficiența investiției, în așa fel încât bugetul realizat să ne asigure și o marjă de dezvoltare în viitor. Într-o economie de piață, nimeni nu se poate rezuma să reziste doar la limita supraviețuirii, pentru că acesta este un pas către faliment, către punctul critic al declinului economic, iar această perspectivă trebuie s-o evităm pe cât posibil.
– Rep: Care sunt reperele activității colectivului redacțional în perioada imediat următoare?
-Spiritul de inițiativă în activitatea unei publicații înseamnă legătura permanentă cu publicul cititor, apropierea de oameni și de problemele lor. Trebuie să realizăm un standard calitativ superior al materialelor publicate în Ziarul “Gorjeanul”.
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here