Un bătrân în vârstă de 74 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure, şi a fost acroşat de un autoturism.
Accidentul de circulaţie a avut loc miercuri dimineaţă, la intersecţia str. A.I. Cuza cu bulevardul Republicii. „Din primele cercetări s-a stabilit faptul că C.C., de 59 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat un bărbat în vârstă de 74 ani, din aceeaşi localitate, care se angajase în traversarea străzii ca pieton, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu