Ziua Internaţională a Cărţii, sărbătorită la Târgu-Jiu

294

Zeci de târgujieni s-au adunat duminică seara în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu pentru a sărbătorii în avans Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, precum şi Ziua Bibliotecarului din România. Timp de mai bine de o oră, liceenii târgujieni au fost principalii actori ai unui eveniment dedicat cărţilor şi importanţei acestora în viaţa tinerilor din ziua de azi.

Evenimentul intitulat „Cartea gata să te iubească” a fost organizat de elevii Centrului de Excelenţă Umană al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj, şi a debutat la ora 18:00, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu. „Dorim să vă arătăm că tânăra generaţie citeşte în continuare, că ne place să citim lucruri cât mai diverse, că ne place să facem ceea ce ne dorim şi să ni se dea posibilitatea de a ne spune punctul de vedere. Credem că lectura ne ajută să ne dezvoltăm imaginaţia, ne ajută să ne formăm un punct de vedere, să ni-l expunem, să ne facem auziţi şi nu în ultimul rând, ne ajută să ne păstrăm umanitatea într-o lume din ce în ce mai mecanizată” – acesta a fost mesajul pe care liceenii au ţinut să-l transmită tuturor celor care i-au putut auzi, mesaj întărit prin recitaluri de poezie şi lecturi special pregătite de către elevi. „Am încercat să creăm un eveniment care să ne ducă cu gândul la importanţa lecturii, la carte, la respectul faţă de drepturile de autor şi mai ales cu gândul la bibliotecă, cea care considerăm că reuşeşte din ce în ce mai mult să răspundă nevoilor pe care comunitatea şi le exprimă. Alături de elevii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, de la Centrul de Excelenţă Umană coordonat de doamnele profesoare Ileana Velţan şi Elena Roată, am lucrat la acest moment în care protagoniştii au fost chiar elevii. Există o oarecare temere în comunitate că tânăra generaţie, datorită tentaţiilor din ziua de astăzi, se îndepărtează de ceea ce în alte vremuri părea mai important. Este o impresie greşită. Tinerii care au evoluat astăzi sunt bine pregătiţi”, a declarat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. „E o idee pe care chiar mi-am dorit să o văd împlinită, aceea de a ieşi în spaţii publice, pentru că tinerii au nevoie, din punctul meu de vedere, de foarte multă disponibilitate, de relaţionare cu oamenii, de a fi ei înşişi. În oraşele mari lucrurile acestea sunt absolut fireşti. La noi e un început. Să sperăm că ceea ce acum a început va deveni o normalitate peste puţină vreme”, a spus şi profesoara Elena Roată. Recitalurile elevilor au fost presărate cu momente muzicale susţinute de formaţia Seventh Zone, formată din Ileana Popescu, Marius Tiriplică, Filip Cârciumaru.

Flashmob în Piaţa Prefecturii
Organizatorii au pregătit şi o surpriză pentru cei care le-au stat alături până la sfârşitul evenimentului – un flashmob. Elevii Centrului de Excelenţă Umană al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, împreună cu membrii trupei de dans X-Crew, au dansat la unison pe melodia „Gotta Keep Reading”. Surpriza s-a dovedit a fi pe placul participanţilor, dovadă fiind şi aplauzele cu care au fost răsplătiţi tinerii dansatori. „Credem că în felul acesta mesajul a ajuns acolo unde trebuie, mai cu seamă că a fost dat de cine trebuie, nu a fost moralizator. Melodia au ales-o ei şi considerăm că rămâne un îndemn permanent pe care cine are urechi de auzit o să-l audă; sunt convinsă că aceştia nu sunt puţini”, a spus Olimpia Bratu. Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor se sărbătoreşte anual pe 23 aprilie şi este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării şi a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfăşurat în 1995. Începând cu anul 2205, Ziua Internaţională a Cărţii coincide cu Ziua Bibliotecarului din România.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here