Meteorologii anunţă încălzirea vremii la Gorj

313

După săptămâni la rând de ploi şi frig, meteorologii au veşti bune pentru următoarele zile. În Gorj, vremea se va încălzi treptat, valorile medii termice diurne ajungând de la 8 până la 22 de grade Celsius.

După o perioadă cu temperaturi negative, meteorologii ne dau în sfârşit o veste bună. În următoarele zile vremea în judeţ se încălzeşte. Maximele vor ajunge până la 25 de grade Celsius, iar temperaturile minime nu vor mai scădea sub 5 grade Celsius. Meteorologii anunţă însă că noaptea temperaturile vor fi în continuare reci, iar precipitaţiile vor fi slabe şi izolate. “Începând de luni şi până vineri, inclusiv, temperatura aerului va creşte. De miercuri şi până vineri aversele de ploaie nu vor mai veni, va fi frumos şi cald. Per ansamblu până vineri inclusiv valorile maxime de temperatură vor ajunge până la 24-25 de grade Celsius în orele după amiezii”, spune Ion Marinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Craiova.

Temperaturile vor creşte de la o zi la alta
Meteorologii anunţă că în intervalul 16-21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia ajungând în jurul valorii de 18- 20 de grade. La începutul intervalului temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 la 3 grade acestea vor creşte treptat până la 8 grade pe 14 aprilie. Pe 15 şi 16 aprilie va fi o creştere uşoară pe timp de zi ca mai apoi valorile termice nocturne vor scădea spre 5 grade, iar în intervalul 17-21 aprilie acestea vor avea doar mici variaţii în jurul mediei regionale de 6 grade. Pe parcursul intervalului de prognoză zilnic vor fi posibile ploi slabe, iar în intervalele 13-15 aprilie, 16-17 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi ploi moderate cantitativ.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here