Cod galben de ninsoare în Gorj!

339

Judeţul Gorj a fost inclus de Administraţia Naţională de Meteorologie în lista celor care se află în această perioadă sub avertizarea de cod galben de ninsori şi viscol, alte zone din ţară fiind sub avertizare de cod portocaliu.

La Târgu-Jiu a început încă de ieri după-amiază să ningă şi lucrurile par să nu fie atât de simple ca astă iarnă, când zăpada a cam lipsit din oraşul lui Brâncuşi. Conform avertizării meteo, codul galben a intrat în vigoare aseară la ora 20.00 şi expiră azi la ora 14.00, ceea ce nu înseamnă că ninsorile se vor opri dintr-o dată. După-amiază ninsorile se vor opri pentru câteva ore, dar în cursul nopţii prognozele indică noi precipitaţii de acelaşi gen, ninsorile urmând să cadă şi în cursul zilei de mâine. În plus, nici în judeţele învecinate nouă nu este deloc primăvară, la Mehedinţi vântul urmând să sufle cu putere, iar la Vâlcea fiind cod portocaliu pentru ninsori abundente. Pentru o parte din judeţele aflate de aseară sub cod galben, din această dimineaţă avertizarea se transformă în cod portocaliu, noi rămânând în zona de „graniţă”, teoretic şanse pentru ninsori mai puternice fiind la Vâlcea decât la Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here