Se taie porcul pentru copiii din sistemul instituţionalizat al DGASPC Gorj

310

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, va participa, astăzi, la tăierea porcului pentru copiii din sistemul instituţionalizat ce aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Pe parcursul acestei săptămâni vor avea loc o serie de evenimente, dedicate tradiţiilor specifice sărbătorilor de iarnă. Porcul este oferit ca în fiecare an de CJ Gorj.

În fiecare an, conducerea Consiliului Judeţean Gorj participă la tăierea porcului, alături de copiii din sistemul instituţionalizat ce aparţine de DGASPC Gorj, acţiunea devenind tradiţie la nivelul instituţiei. “Vom realiza obiceiul tradiţional de sacrificare a porcului pentru copiii din sistemul de asistenţă socială, anual realizăm acest eveniment. Vom merge, de asemenea, cu 150 de pachete la Liceul numărul 3 acolo unde îi vom găsi pe copiii care au ieşit de sub asistenţă socială, cu vârsta de peste 18 ani. Miercuri la ora 11.00 vom dezveli bustul eroului Merişescu, mort în timpul revoluţiei din Decembrie ‘89. Joi vom avea evenimentul deja cunoscut „Alaiul colindelor” la nivelul judeţului Gorj iar vineri, şedinţa de Consiliu Judeţean, la ora 14.00. De asemenea, sâmbătă vom realiza evenimentul de omagiere a Revoluţiei din 22 decembrie”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here