Lt. col. Dan Milcu: “Cariera militară are multe beneficii şi avantaje”

5241

Dan MilcuÎn pofida faptului că Armata nu mai este obligatorie, multe persoane îşi doresc să urmeze o carieră militară. Armata oferă nenumărate beneficii pe care, la ora actuală, nicio altă profesie nu le-ar putea pune la dispoziţia tinerilor din judeţul nostru. Despre provocările, avantajele, dar şi constrângerile unei cariere militare am vorbit cu ofiţerul cu relaţii publice al Centrului Militar Judeţean Gorj, locotenent-colonel Dan Milcu.

Reporter: Ce cere Armata de la un potenţial aspirant la o carieră militară?

Locotenent-colonel Dan Milcu: Un potenţial candidat pentru cariera militară în Armata României trebuie să îndeplinească criteriile generale şi specifice de recrutare şi, nu în ultimul rând, să fie motivat pentru această profesie.

Rep.: Ce oferă Armata la ora actuală?

Lt.-col. D.M.: Cariera militară oferă posibilitatea de a beneficia de o serie de avantaje, dintre care cele mai semnificative sunt: educaţie gratuită, calificare profesională, un climat de muncă sănătos,colegial bazat pe respect reciproc, siguranţa locului de muncă, locuinţă de serviciu sau compensaţie lunară pentru chirie, echipament gratuit şi compensaţie de hrană, multiple posibilităţi de afirmare, avansare în carieră după pregătire şi potenţial, posibilitatea folosirii facilităţilor de recuperare, sportive şi recreative precum şi asistenţă post carieră.

Rep.: Care sunt constrângerile unei cariere militare?

Lt.-col. D.M.: Constrângerile pe care profesia militară le impune se referă la limitarea unor drepturi ale cadrelor militare: să facă parte din CMJpartide politice, să candideze pentru a fi ales în funcţii de demnitate publică, atât la nivel local cât şi la nivel central, să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau societăţi comerciale. Militarii desfăşoară numai activităţi care nu contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea de militar.

Rep.: Care sunt criteriile generale de recrutare?

Lt.-col. D.M.: Criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, candidatul care optează pentru profesia de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar sunt următoarele: a) să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni, la data începerii anului de învăţământ/cursul de formare; b) să fie declarat „apt medical”; c) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; d) să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că, după admiterea la cursul de formare, va renunţa la această calitate; e) să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare; f) să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare; g) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, iar dacă este într-una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că, după admiterea la cursul de formare, va renunţa la această calitate; h) pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate.

Rep.: Candidatul poate beneficia de consiliere şi orientare spre un anumit tip de carieră militară?

Lt.-col. D.M.: Toţi candidaţii, pe toată durata procesului de recrutare, beneficiază de consiliere şi orientare profesională, ţinând cont de opţiunile exprimate de către aceştia şi potenţialul lor.

Rep.: După întocmirea dosarului de candidat, care sunt paşii ce trebuie parcurşi spre cariera militară?

Lt.-col. D.M.: După finalizarea dosarului de candidat, candidaţii gorjeni susţin probele de selecţie în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Alba-Iulia, iar cei declaraţi ADMIS, după susţinerea selecţiei, participă la examenele de admitere pentru instituţiile de învăţământ pentru care au optat pe parcursul procesului de recrutare.

Rep.: În ce constau probele de selecţie şi cât de dificile sunt ele. De cât antrenament are nevoie un candidat pentru a le trece?

Lt.-col. D.M.: Selecţia candidaţilor cuprinde următoarele tipuri de probe: probe psihologice; probe fizice; interviu de evaluare finală. În activitatea de selecţie se utilizează, diferenţiat pe categorii de personal, instrumente de evaluare a potenţialului intelectual şi aptitudinal, a capacităţii motrice, de adaptare la mediul militar, de evaluare a potenţialului de lider, a capacităţii de comunicare şi de identificare a motivaţiei pentru cariera militară. Gradul de dificultate al probelor este mediu. Spre exemplu la probele fizice se are în vedere programa şcolara la disciplina educaţie fizică, iar bareme stabilite pentru aceste probe sunt accesibile. Antrenamentul necesar trecerii acestor probe este în funcţie de potenţialul fiecărui candidat în parte.

Rep.: Care sunt instituţiile militare de învăţământ şi unde sunt localizate?

Lt.-col. D.M.: Personalul din cadrul biroului informare-recrutare recrutează candidaţi pentru următoarele instituţii militare de învăţământ: Colegiul Militar Liceal ,,Mihai Viteazul” din Alba-Iulia; Colegiul Militar Liceal ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza; Colegiul Militar Liceal ,,Ştefan cel Mare” din Câmpulung-Moldovenesc; Academia Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu; Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Braşov; Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” din Constanţa; Academia Tehnică Militară din Bucureşti; Institutul Medico – Militar din Bucureşti; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre ,,Basarab I” din Piteşti; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene ,,Traian Vuia” din localitatea Boboc, judeţul Buzău; Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale ,,Amiral I. Murgescu” din Constanţa.

Rep.: La ora actuală pentru ce profesii se fac recrutări?

Lt.-col. D.M.: În această perioadă se continuă activitatea de recrutare a tinerilor care doresc să devină ofiţeri şi maiştri militari precum şi pentru cursul de formare a subofiţerilor în activitate, pe filiera indirectă.

Rep.: Câte locuri sunt scoase la concurs?

Lt.-col. D.M.: În instituţiile militare de învăţământ universitar, academiile militare şi Institutul medico-militar, Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs 346 locuri – pentru băieţi şi 61 locuri – pentru fete, pentru tineri care doresc să îmbrăţişeze profesia de ofiţer în Armata României.Candidaţii pentru profesia de ofiţer trebuie să provină din rândul tinerilor absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau elevilor de liceu din ultimul an de studii. Limita de vârstă pentru candidaţi este de 26 de ani, iar înscrierea şi finalizarea dosarelor de candidat se poate face până la data de 29.06.2012. În instituţiile militare de învăţământ postliceal, şcolile de maiştri militari şi subofiţeri, Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs, pentru tinerii care doresc să devină maiştri militari în Armata României, 140 locuri – pentru băieţi şi 18 locuri – pentru fete pentru armele şi specialităţile specifice forţelor terestre, forţelor aeriene şi forţelor navale. Potenţialii candidaţii pentru profesia de maistru militar trebuie să aibă maxim 28 ani, împliniţi în cursul acestui an, şi pot proveni atât din rândul tinerilor absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat precum şi a elevilor de liceu din ultimul an de studii. Înscrierea şi finalizarea dosarelor de candidat se poate face până la data de 13.07.2012.

Rep.: Şi pentru formarea subofiţerilor în activitate pe filiera indirectă câte locuri sunt disponibile?

Lt.-col. D.M.: Pentru cursul de formare a subofiţerilor în activitate pe filiera indirectă Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs 44 de locuri pentru următoarele arme: serviciul medical şi muzici militare. Pentru locurile scoase la concurs pot candida tineri, bărbaţi şi femei, cu vârsta între 18 şi 40 ani. Pentru arma serviciul medical sunt scoase la concurs 30 locuri pentru bărbaţi şi femei. Pentru aceste locuri pot candida tinerii care au absolvit învăţământul liceal cu diplomă de bacalaureat, o şcoală postliceală sanitară şi au competenţe de asistent medical generalist. Pentru arma muzici militare sunt scoase la concurs 12 locuri pentru bărbaţi şi 2 locuri femei. Pentru aceste locuri pot participa la concurs tinerii care au absolvit sau urmează să finalizeze învăţământul liceal de profil, cu diplomă de bacalaureat. Informaţii referitoare despre conţinutul dosarului de candidat, probele de selecţie, tematica şi orice alte date necesare tinerilor se pot obţine la sediul biroului informare – recrutare din Târgu-Jiu, strada Parâng, numărul 1, în incinta Cercului Militar Târgu-Jiu, zilnic, între orele 08.00-16.00, telefon 0253.21.55.63.

Rep.: Femeile sunt dornice să urmeze cariera militară?

Lt.-col. D.M.: Tinerele din judeţul nostru sunt interesate să parcurgă paşii necesari pentru a urma cariera militară. La această dată putem spune ca sunt gorjence înscrise în vederea admiterii la toate instituţiile de învăţământ militar. Menţionez că acest lucru are loc anual, iar rezultatele obţinute de către acestea sunt deosebite.

A consemnat MINODORA SUCEA

1 COMENTARIU

  1. Am 18 ani si vreau sa ma inscriu la armata dar nu am nici carnet de conducere si am termiant doar 10 clase si as vrea sa stiu daca pot sa ma inscriu si asa>>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here