Secţia Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Judeţean, complet ocupată

303

foto spital 006Medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt nevoiţi să facă faţă unui număr mare de pacienţi, în această perioadă. Potrivit şefului secţiei, zilnic se operează pacienţi internaţi la Ortopedie – Traumatologie. Majoritatea celor internaţi sunt cazuri specifice sezonului, dar sunt şi foarte multe victime ale accidentelor rutiere sau casnice.

Sfârşitul lunii februarie este extrem de solicitant pentru medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Nenumărate persoane care au alunecat pe gheaţă, au ajuns la spital cu fracturi sau alte leziuni. În pofida faptului că se fac externări zilnic, nici nu se simte acest lucru, întrucât se internează alte persoane. „Avem foarte mulţi pacienţi. Astăzi, de exemplu, am externat vreo zece, dar nu cred că se simte pentru că suntem foarte solicitaţi, apărând mereu alte cazuri, care necesită internare”, menţionează Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Se fac operaţii în fiecare zi

Cele mai multe cazuri internate la Ortopedie sunt specifice sezonului. Totuşi, dată fiind gravitatea acestora, ortopezii târgujieni operează zilnic. „Pacienţii sunt din toate categoriile. Intrăm în sala de operaţii în fiecare zi, mai multe persoane, pentru că sunt cazuri grave, care necesită intervenţii chirurgicale. Majoritatea cazurilor sunt de sezon, fracturi, entorse şi altele. Totuşi avem şi multe victime ale accidentelor rutiere, sau casnice”, declară Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Cele 48 de paturi ale Secţiei Ortopedie – Traumatologie sunt aproape insuficiente pentru numărul pacienţilor. În această perioadă, ortopezii târgujieni fac faţă cu greu solicitărilor, dar reuşesc să se ocupe de toţi pacienţii şi să acorde îngrijiri de calitate fiecăruia. Totuşi, pentru a se evita aglomerarea secţiei, medicii le recomandă gorjenilor să fie atenţi pe unde merg, sau cum îşi conduc autovehiculele, pentru a evita să devină victime ale accidentelor.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here