Târgu-Jiul, acoperit de nămeţi

332

deszapezire oras (3)Ninsoarea căzută în noaptea de duminică spre luni în municipiul Târgu-Jiu a acoperit tot oraşul cu un strat gros de zăpadă. Chiar dacă utilajele de deszăpezire au acţionat încă din timpul nopţii, acest lucru nu a fost vizibil, cel puţin la primele ore ale dimineţii, când străzile erau acoperite de zăpadă iar pietonii se deplasau cu dificultate pe potecile de pe trotuare.

Dis de dimineaţă, municipiul Târgu-Jiu părea de-a dreptul pustiu, cu atât mai mult cu cât şi elevii au rămas ieri acasă. Circulaţia traficului rutier era îngreunată de stratul de zăpadă, astfel că foarte mulţi târgujieni au preferat să-şi lase maşinile în parcări. Acest lucru nu i-a ajutat însă foarte mult, mai deszapezire oras (2)ales că şi pe trotuare se aşezase un strat gros de zăpadă, curăţat numai parţial, cât să formeze câte o potecă pe care oamenii au format şiruri indiene. Traficul a fost îngreunat şi de faptul că unii şoferi şi-au parcat maşinile pe marginea drumului şi au uitat de ele, acestea fiind acum de-a dreptul îngropate în zăpadă. Deşi utilajele de deszăpezire au acţionat în repetate rânduri pe străzile din municipiu, atât în timpul nopţii, cât şi în timpul zilei, rezultatele nu au prea fost vizibile.

Avertismente pentru zăpada de pe trotuare

Agenţii economici şi cetăţenii care nu-şi deszăpezesc trotuarele din faţa magazinelor sau a caselor deszapezire oras (1)riscă amenzi usturătoare. Dacă unii au înţeles acest lucru şi au pus mâna pe lopată pentru a curăţa zăpada de pe trotuare, alţii au preferat să ignore apelul autorităţilor locale. Potrivit şefului Poliţiei Locale, până în prezent nu au fost aplicate amenzi, ci doar câteva avertismente: „Nu am aplicat nicio amendă până acum. Am dat câteva avertismente deocamdată dar cred că va trebui să trecem şi la amenzi. Au fost cazuri în care au refuzat să se legitimeze sau să cureţe zăpada de pe trotuar spunând că ei nu sunt proprietarii locuinţelor, că stau în chirie. Urmează să-i identificăm şi o să vedem ce măsuri vom lua. Sper să fie nevoie să aplicăm amenzi pentru că dacă nu pun mâna pe lopată de bună voie, e greu să-i convingi după ce le dai o amendă de câteva sute de lei să mai cureţe zăpada de pe trotuare. Până în prezent, am dat vreo trei avertismente”, a precizat Ion deszapezire oras (4)Tudor. Potrivit HCL nr. 19 din 28.01.2002, cetăţenii şi societăţile comerciale care refuză să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din faţa imobilelor riscă să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 50 RON şi 100 RON, însă există o lege care permite Poliţiei Locale să acorde amenzi de până la cinci milioane de lei vechi. O parte dintre târgujieni, în special agenţii economici, s-au conformat şi au pus mâna pe lopeţi ieri după-amiază pentru a curăţa zăpada din faţa magazinelor, nu atât de frica amenzilor, cât pentru a nu pierde clienţii.

Traficul feroviar, îngreunat de nămeţi

deszapezire oras (5)Zăpada căzută în ultimele zile a îngreunat şi traficul feroviar, la nivelul judeţului Gorj fiind înregistrate întârzieri de câteva zeci de minute. „Nu am avut trenuri anulate. Trenurile au avut întârzieri cuprinse între 50 şi 60 de minute. Am avut un singur caz în care un Personal a avut 80 de minute întârziere. Nu am avut probleme grave”, a precizat şeful Staţiei CFR Călători Târgu-Jiu, Ion Ţârcă. Gorjenii par să fi luat aminte la avertismentele meteorologice, numărul biletelor vândute scăzând în ultima perioadă, oamenii preferând cel mai probabil să-şi amâne călătoriile pentru a risca să rămâne blocaţi în tren.

Codul Portocaliu, înlocuit de Codul Galben

deszapezire orasCentrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor a trimis o nouă atenţionare meteorologică Cod Galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă şi pentru judeţul Gorj. Această atenţionare a intrat în vigoare azi-noapte, la ora 02:00, şi este valabilă până miercuri, la ora 18:00.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here