Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă, la datorie de sărbători

297

spitalÎn perioada sărbătorilor de iarnă, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu vor lucra în mod normal, liniile de gardă fiind aceleaşi. Din experienţa anilor trecuţi, conducerea unităţii se aşteaptă ca numărul pacienţilor chiar să crească în următoarea perioadă. Pentru a se evita această situaţie, medicii recomandă precauţie în privinţa alimentelor şi consumului de alcool.

Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu vor fi la datorie în zilele de sărbătoare. În plus, ei se aşteaptă ca în această perioadă să crească numărul spitalizărilor. „Activitatea în perioada sărbătorilor se va desfăşura la fel ca în orice zi, pentru că noi suntem spital de urgenţă şi liniile de gardă vor fi aceleaşi, mai ales că, de regulă, în perioada sărbătorilor avem foarte multe urgenţe; în aceste zile oamenii mănâncă bine, mai consumă şi alcool. De obicei suntem şi mai aglomeraţi în perioada anului, în principiu pe data de 1 ianuarie, după Revelion şi pe 25, 26, 27 decembrie sunt secţii unde avem mult mai multe spitalizări: Cardiologie, Neurologie, Psihiatrie – pentru că uită de tratament şi beau alcool; de regulă avem mai multe spitalizări decât în restul anului”, a declarat Cristina Căliman, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Se recomandă evitarea exceselor

Pentru ca gorjenii să nu ajungă la spital, medicii le recomandă să evite excesele alimentare şi nu numai. „În primul rând, după o perioadă lungă de post, cei care l-au ţinut nu trebuie ca la prima ocazie să mănânce cât nu pot să ducă. Este bine să acorde mare atenţie la câte pahare să consume în febra sărbătorilor. De asemenea, atenţie la petarde! Ştiu că sunt interzise, dar din păcate unii le mai folosesc şi au fost accidente, colegii de la Oftalmologie având tot felul de surprize neplăcute de la persoane care riscau chiar să-şi piardă un ochi de pe urma petardelor. Ştiu că era o mare problemă pentru că le băgau în sticle de şampanie şi asta este o mare nenorocire pentru că cioburile zboară şi nu se ştie unde ajung, putându-se întâmpla o nenorocire”, a explicat Cristina Căliman, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Deşi, din experienţa anilor trecuţi, medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-au confruntat cu un număr mai mare de pacienţi pe perioada sărbătorilor de iarnă, de această dată ei speră ca oamenii să dea dovadă de precauţie, astfel încât să aibă parte de sărbători liniştite.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here