S-a încheiat „Vara cu aromă studenţească”

327

IMG_3366Studenţii străini participanţi la Festivalul Internaţional „Vară cu aromă studenţească” îşi iau la revedere de la oraşul lui Brâncuşi şi de la tinerii pe care i-au întâlnit aici. După o săptămână în care au învăţat multe, au participat la dezbateri, au aflat despre cultura celorlalţi studenţi şi au făcut tot felul de acţiuni împreună, a venit timpul ca aceştia să se întoarcă în ţările lor.

„Vara cu aromă studenţească” este un festival internaţional în care studenţii din mai multe ţări îşi dau întâlnire la Târgu-Jiu. Tinerii cunosc persoane de vârsta lor cu care, de cele mai multe ori, leagă prietenii, află despre specificul zonei şi, mai ales, au ocazia să vadă operele lui Brâncuşi. O astfel de experienţă este cu greu uitată de către participanţi. Aşa se face că mulţi dintre ei vin din ţări care au mai participat la acest festival, tinerii care au participat la ediţiile anterioare povestind numai lucruri frumoase despre zilele petrecute la Târgu-Jiu. Festivalul este organizat, în principal, de către Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” împreună cu universitatea cu acelaşi nume, din Târgu-Jiu.

Excursie prin judeţ

În penultima seară petrecută în Gorj, tinerii au putut urmări, împreună un film, asta, bineînţeles, după ce au luat cina împreună. Joi, aceştia au plecat într-o mică excursie iar seara şi-au luat la revedere în cadrul unei cine festive, urmată de un spectacol de încheiere. De altfel, fiecare zi a fost încheiată cu distracţie, cu petreceri, seri interculturale sau baluri mascate. În ultima zi, vineri, a venit rândul concluziilor. A fost trasă linie, s-a adunat şi s-a evaluat festivalul din acest an: o nouă reuşită. O experienţă de viaţă care va fi de folos tuturor celor care au participat.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here