Disponibilizările rad structura primăriilor gorjene

335

primaria hurezaniCu puţin timp înainte de a prezenta noile organigrame, conform OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii finanţelor publice locale şi stabilirea unor măsuri financiare, primăriile din judeţul nostru au hotărât dacă este necesar sau nu să facă disponibilizări, sau chiar angajări.

Astfel, dacă Guvernul cere disponibilizări din administraţiile locale, multe dintre primării au nevoie de angajări, având „goluri” prin diverse birouri. Un bun exemplu ar fi la Primăria Hurezani, acolo unde există un număr de 17 angajaţi. Aici, nu este nevoie a se pune în discuţie eventuale disponibilizări deoarece personalul este puţin, iar unele domenii nu sunt acoperite. „Ne lipsesc oameni pe cadastru, fondu funciar, întreţinere şi alimentare cu apă”, a declarat Gheorghe Cîrstea, primarul comunei Hurezani. Acesta a mai spus că există şi un post vacant de agent agricol, pentru care, odată ce posturile vor fi deblocate, se va organiza concurs spre ocuparea funcţiei.

Mihuţescu mai are nevoie de patru angajaţi

primaria carbunestiSpecialiştii din toate primăriile din Gorj au lucrat în ultima perioadă la noua organigramă şi la statul de funcţii al aparatului de specialitate al fiecărui primar. O altă primărie care mai are nevoie de angajaţi este Baia de Fier. „În prezent, avem treizeci şi şase de salariaţi, iar din calculele mele ar trebui să fie patruzeci”, a spus edilul Constantin Mihuţescu. El consideră că cel mai important lucru, în ciuda faptului că salariile au fost diminuate cu 25%, este acela că nu se fac disponibilizări, cel puţin la primăria pe care o conduce. În primăria Baia de Fier există şi două posturi vacante, însă edilul nu se gândeşte acum la angajări pentru că legea încă nu îi permite.

La Scoarţa suferă Contabilitatea

primaria scoartaPrimarul comunei Scoarţa se gândeşte deja la eventuale posturi pentru angajaţii pe care îi va da afară. „Am treizeci de salariaţi, probabil nu voi disponibiliza mai mulţi de trei, patru. Deja doi dintre cei care vor fi daţi afară vor lucra la serviciul de alimentare cu apă din comune, pe care acum îl punem pe picioare şi aveam nevoie de oameni acolo, cum avem nevoie şi pe sectorul de salubrizare”, a declarat Aurelian Cotîrlău, edilul localităţii Scoarţa.

La administraţia locală de acolo există şi două posturi vacante, ambele la serviciul de contabilitate. Două angajate au fost date afară prin hotărâre judecătorească în urmă cu mai bine de un an şi jumătate pentru însuşire de bani din fondurile primăriei.

Gruescu n-are cu ce plăti noii angajaţi

Noua organigramă întocmită de reprezentanţii Primăriei Negomir, cuprinde 26 de posturi, însă, în prezent nu există decât 16 salariaţi. „Trebuie să mai fac angajări dar n-am cu cei să-i plătesc pe viitorii salariaţi. Eu n-am Poliţie Comunitară în comună deşi mi-ar fi necesară, şi nici paznici. Am doar oamenii din birouri şi atât”, a declarat primarul Ion Gruescu. Conform acestuia, la Primăria Negomir ar fi neapărat nevoie de un asistent social şi un jurist.

mazilu„Avem oameni cât să funcţionăm. E bine că îi am pe cei de pe administrativ, registru agricol şi financiar, care sunt cei mai importanţi. Chiar dacă mai este nevoie de personal, cu cât suntem mai puţini, cu atât lucram şi mai bine. Cel puţin, asta mi-a arătat viaţa în treizeci de ani de muncă. Iar din punct de vedere financiar, decât să plătesc noi angajaţi, mai bine fac investiţii pentru comună”, a precizat Gruescu.

Mazilu taie poliţiştii comunitari

Primăria Târgu-Cărbuneşti va pierde până la sfârşitul lunii septembrie 19 angajaţi, şi alţi 14 poliţişti comunitari. Conform lui Mihai Mazilu, edilul oraşului, noua organigramă prevede 75 de posturi în administraţia locală, chiar dacă în prezent există 94 de angajaţi în cadrul primăriei: „N-am ce face, trebuie să-i dau afară.

cotarlauLe voi da preavize cu treizeci de zile înainte, iar după luna septembrie cred că o parte din personal nu va mai lucra. Partea bună în această poveste, este că societatea noastră de salubrizare va înghiţi circa şaptezeci şi cinci la sută din personalul pe care eu îl voi disponibiliza, astfel că nu vor rămâne mulţi angajaţi fără loc de muncă”.

Criteriile după care primarul de la Cărbuneşti va da afară salariaţii este cel al competenţei, iar, în cazul poliţiştilor comunitari, cel al concursului pentru agenţii care sunt pe acelaşi palier.

Opt posturi vacante la Dănciuleşti

Odată cu întocmirea noii organigrame, primarul comunei Dănciuleşti aşteaptă şi deblocarea posturilor pentru a face noi angajări. Acesta nu are ocupate decât 13 posturi din 21, prevăzute în organigramă, precum şi opt vacante. „Cele opt sunt patru de muncitori, şi câte unul pe achiziţii publice, un cantonier, un agent agricol şi un inspector la Taxe şi Impozite”, a spus Ion Andronescu. De asemenea, pe noua organigramă au rămas aprobate două posturi de şofer de microbuze şcolare, acestea fiind şi ocupate, unul de bibliotecar, 32 la asistenţii sociali, iar posturile învăţătorilor şi profesorilor din localitate nu au fost desfiinţate.

Izabella MOLNAR

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here