Concediile medicale, în cădere liberă

408

concedii medicaleÎnăsprirea sancţiunilor acordate medicilor care prescriu concediile medicale şi verificarea bolnavilor la domiciliu de către „Poliţia concediilor medicale” au dus în mai puţin de o lună la scăderea drastică a numărului certificatelor medicale acordate în judeţul Gorj.

Din evidenţele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, reiese că “numărul certificatelor medicale acordate de medicii din acest judeţ, fie ei medici de familie, medici din ambulatoriu sau din spitale, este în scădere”, a declarat Danina Cărăgui, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Astfel, conform datelor furnizate de CJAS Gorj, în ianuarie se eliberaseră un număr de 3.191 de certificate medicale, iar în februarie numărul acestora a fost unul record, respectiv de 4.101. O scădere uşoară s-a produs în luna martie, când numărul concediilor medicale a fost de 3.563. Aprilie a fost luna în care certificatele medicale eliberate au scăzut aproape la jumătate faţă de cea de-a doua lună a anului, înregistrându-se 2.268. În mai, acestea au fost şi mai puţine datorită anunţului la nivel naţional al înfiinţării „Poliţiei concediilor medicale”. Noile norme au dus la scăderea vertiginoasă a eliberării concediilor medicale de către medici, neavând nevoie de certificate medicale decât un număr de 1.083 de gorjeni.

Ce presupune noua legislaţie

Cu noi statistici, CJAS Gorj promite a reveni spre sfârşitul acestei luni, când se va prezenta şi o statistică cu numărul bolnavilor, fie ei pe bune, fie închipuiţi verificaţi de „Poliţia concediilor medicale”. Dificilele condiţii de acordare a concediilor medicale şi verificarea la domiciliu a salariaţilor aflaţi în concediu medical vor face ca economiile la fondul asigurărilor de sănătate să fie unele majore, cel puţin aşa speră Ministerul Sănătăţii. Până la apariţia modificărilor legislative privind concediile medicale, 6% din bugetul asigurărilor de sănătate era consumat pe concedii medicale.

Prin noua legislaţie, medicii de familie sau cei specialişti nu au voie să dea mai mult de zece zile de concediu medical, în condiţiile în care, înainte, limita era de 15 zile. De asemenea, la momentul solicitării concediului medical, angajatul trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere prin care este de acord să fie controlat la domiciliu de inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate în anumite intervale de timp. Beneficiarilor de concediu medical care nu sunt găsiţi la domiciliu de organele de control li se retrage indemnizaţia.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here