Bani europeni pentru sistemul energetic din Gorj

588

În perioada 28 septembrie – 2 octombrie a.c. se va desfăşura la Târgu-Jiu o misiune a programului UE/BERD Energy Efficiency Finance Facility (EEFF). EEFF este o linie de credit pe bază de subvenţii înfiinţată de Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În pofida crizei economice şi financiare care îşi arată deja efectele şi la noi, companiile industriale din sectorul privat din Gorj pot: împrumuta până la 2,5 milioane de euro de la una din băncile participante, investi banii în eficienţă energetică (consultanţă tehnică gratuită), primi un grant de 15% (până la 375.000 de euro) la finalizarea investiţiei.

La Târgu-Jiu va fi prezent Cristinel Constantin, senior consultant în cadrul programului UE/BERD EEFF, care va fi disponibil pentru întâlniri cu directori generali şi directori economici ai companiilor industriale private din municipiul Târgu-Jiu şi din alte localităţi din Gorj, interesaţi de investiţii în domeniul eficienţei energetice.
Consultanţa tehnică gratuită este asigurată de TRAPEC SA, care va ajuta la planificarea investiţiei de eficienţă energetică şi va aplica pentru obţinerea împrumutului. Tractebel Project-Managers, Engineers and Consultants (Trapec) S.A. este o companie românească, membră a grupului internaţional Suez. Scopul TRAPEC este să devină o companie românească de vârf în domeniile energie şi infrastructură, din România. În acest sens, TRAPEC stabileşte parteneriate de lungă durată cu clienţii companiei, pe care îi susţine în atingerea obiectivelor acestora de competitivitate, siguranţă şi protecţie. În acelaşi timp, echipele multidisciplinare TRAPEC oferă soluţii tehnologice inovatoare care combină performanţele tehnice şi economice, datorită unei abordări complexe şi experienţei în exploatare.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here