Un paradox al învăţământului gorjean – Modernitate versus tradiţionalism în şcolile Gorjului

359

slivilesti1Încurcate sunt căile Gorjului, dar şi ale învăţământului… La doar patru zile până la deschiderea anului şcolar 2009-2010, 

unităţile şcolare din unele localităţi judeţene nu sunt pregătite să-şi deschidă porţile. Şi asta am putut constata în urma unei vizite de lucru alături de conducerea Consiliului Judeţean Gorj.

Şcoli fără autorizaţii sanitare, fără toalete, sau unităţi ale căror lucrări de curăţenie nu s-au terminat. Asta am putut găsi ieri, într-o inspecţie organizată de Consiliul Judeţean Gorj la 7 unităţi şcolare. O şcoală nou înfiinţată este cea de la Corneştii Noi, din localitatea Băleşti, unitate care funcţionează din 2007. La inspectarea acesteia au asistat atât viceprimarul localităţii, cât şi directorul şcolii. Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj a constatat doar faptul că în incinta unităţii ar fi nevoie de o magazie. „Faceţi un proiect şi veniţi cu el la noi la instituţie. Chiar este nevoie de aşa ceva”.
Din păcate, acesta nu a acordat aceeaşi atenţie faptului că în şcoală nu curgea apă la grupul sanitar, însă clar că la întrebarea lui Călinoiu, directorul şcolii a zis că la începerea anului şcolar problema va fi remediată. La efectuarea vizitei, înăuntrul unităţii nu se mai muncea, însă în incintă exitau femei care măturau şi chiar un bărbat care cosea iarba. „Acest muncitor l-am angajat ca să îmbunătăţim aspectul şcolii”, a declarat vicele de la Băleşti. Localitatea are în componenţă trei şcoli gimnaziale şi 9 primare.
Teleşti : nu s-au acordat bani pentru învăţământ
La sosirea în Teleşti, primarul a fost cel care ne-a întâmpinat. La unitatea şcolară din centrul localităţii, femeile de serviciu ştergeau geamurile şi făceau curăţenie în clase. „Am avut doar 10 milioane ROL la dispoziţie pentru igienizare şi pentru zugrăvire. Totul s-a făcut cu personalul propriu al Primăriei. În bugetul local, noi n-am avut niciun leu pentru şcolile din localitate. Acum, am înţeles că Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj ne va acordat 15.000 RON pentru modernizări”, a declarat primarul de la Teleşti.
Acesta ne-a spus şi faptul că a încercat să obţină fonduri pentru construirea unei săli de sport la standarde europene, însă nu avea destul spaţiu, în incintă neputându-se acorda pentru baza sportivă mai mult de 285 mp. Curtea acestei şcoli a fost asfaltată anul trecut, iar vestea bună este că toate unităţile şcolare din Teleşti au fost deja asigurate pentru iarna ce va urma cu combustibil solid.
Câlnic – o curte mare ce necesită gazon
Asta este opinia preşedintelui CJ Gorj la inspectarea unităţii şcolare din Câlnic, care are în componenţă clase primare, gimnaziale şi grădiniţă. În curtea unităţii se găsesc toalete, iar clasele de grădiniţă funcţionează într-o clădire distinctă faţă de cele primare şi gimnaziale. „Unitatea are autorizaţie, iar curăţenie s-a făcut definitiv, nemaifiind nevoie de alte retuşuri”, a declarat directorul unităţii şcolare.
La vederea măreţei curţi, Călinoiu n-a avut de adăugat decât că ar merge un gazon, deoarece este mai uşor de întreţinut şi mai estetic.
Ploştina : şcoala rămâne fără elevi
Ploştina este unitatea şcolară cea mai slab dotată şi întreţinută din municipiul Motru. În aceasta, la clasele I-IV învaţă 24 de copii, în timp ce la clasele V-VIII studiază 70 de elevi. „Aici este exemplul cel mai bun al migraţiei către oraş. Părinţii dar şi elevii preferă să meargă la Motru, iar cea mai apropiată şcoală de aceasta, se află la 1,5 km, iar acolo învaţă peste 1.000 de elevi. Şi cum noi asigurăm microbuze pentru naveta elevilor, clar că înţelegem situaţia”, a recunoscut însuşi Dorin Hanu, primarul motrean.
Slivileşti: o singură şcoală, dar fără toaletă
În localitatea Slivileşti există o singură unitate şcolară, care asigură cursurile atât pentru clasele primare, cât şi pentru gimnaziale. Însuşi primarul comunei recunoaşte faptul că lucrările nu se vor termina nici atunci când anul şcolar va începe. „Am făcut doar ce s-a putut. Nu am beneficiat de fonduri pentru modernizări, dar ne ocupăm de curăţenie”.
Şcoala nu are nici măcar un grup sanitar bine-pus la punct, iar autorizaţia sanitară nu există.
Bolboşi : nici că se putea mai bine
bolbosiŞcoala de la Bolboşi, unde există grădiniţă, învăţământ primar şi gimnazial, s-a făcut după standarde europene. Când intri pe uşa acesteia, nu ştii dacă ai încurcat mall-ul cu o unitate şcolară. Curăţenia este la ea acasă, culoarea vopselei care îmbracă şcoala pe dinafară lăsând puţin de dorit, fiind puţin cam… roz. În unitate, iluminatul este la standarde ridicate, iar grupurile sanitare sunt realizate cu bun-gust şi întreţinute bine de personalul administrativ.
Clasele de grădiniţă sunt colorate, vii, cu multe jucării, părând că abia îşi aşteaptă copiii. Clasele pentru elevi au mobilier nou, sunt proaspăt zugrăvite, iar în toate acestea nu există perdele, ci jaluzele verticale, în aceleaşi tonuri cu celelalte culori ce se regăsesc în fiecare clasă. Sperăm doar că personalul didactic să fie unul la aceleaşi standarde ca şi amenajarea unităţii şcolare, şi elevii ce se vor instala peste câteva zile să ştie să întreţină curăţenia.
Dragoteşti : un adevărat dezastru
În Şcoala Generală Corobăi din localitatea Dragoteşti învaţă 257 de elevi. Faţă de Primărie, locul de unde edilul conduce comuna, şcoala este „mic-copil”. Spunem asta, deoarece curăţenia nu s-a terminat, modernizări nu s-au făcut din lipsă de fonduri, parchetul este învechit, iar fonduri pentru învăţământul din Dragoteşti nu sunt nici în acest an.
Primarul însă promite, dar fiind politician nu ne încredem în vorbe până nu vedem ceva cu ochii noştri. Aşteptăm, poate la anul, la următoarea vizită, situaţia să se îndrepte, iar astfel, elevii să prindă şi mai mult drag de carte datorită unităţii şcolare.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here