Fostul primar Nicolescu: “Nu am nicio calitate în dosarul DNA care îl privește pe nepotul boierului Hergot!”

774

Viorel Nicolescu, fostul primar de Padeș în prezent consilier local PSD, susține că nu are nicio implicare în dosarul DNA pentru care s-au făcut audieri, săptămâna trecută, la postul de poliție al localității. Fostul edil menționează că dosarul nu are, deocamdată, decât suspecți și nu inculpați în acesta, ancheta privind, de fapt, modul cum au fost utilizate pășunea și golul alpin moștenit de nepotul boierului Ioan Hergot, de la Tarnița, județul Mehedinți. Totul ar fi pornit, susține Nicolescu, de la mai multe cereri făcute de nepotul boierului, Victor Constantin Angelescu decedat în 2014, privind retrocedarea mai multor proprietăți ale bunicului său din Mehedinți și Gorj, înaintate Primăriei Baia de Aramă, în 2005.

După vâlva creată de deschiderea DNA de la Primăria Padeș, Nicolescu susține că dosarul înregistrat la DNA, cu numărul 644/2015, pentru care s-au audiat 26 de persoane la Padeș, ar fi pornit de la cererile făcute de nepotul boierului Hergot, în 2005, la Primăria Baia de Aramă. “Angelescu cerea atunci, în județul vecin, restituirea unor terenuri, păduri, pășune, gol alpin, întinse pe teritoriul Mehedințiului și Gorjului. Una dintre cererile lui Angelescu ajunge și la Primăria Padeș înainte de 2008. Nu știu ce se întâmplă cu ea până în 2009, deoarece erau peste 1000 de cereri similare cu dosarele aferente, depuse la acel moment la instituția publică. Văd cererea abia în 2009 când am analizat, în comisie, toate cererile cetățenilor care priveau eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenurile-gol alpin care erau în zone necooperativizate și nu fuseseră luate prin legi speciale. Abia atunci, Comisia Locală identifică și zona pe care o cerea, încă din 2005, Angelescu, asta la Primăria Baia de Aramă. Acestuia nu i se oferă însă titlu de proprietate dorit pentru suprafața cerută, dar Angelescu își declară în Registrul Agricol Padeș că deține totuși 95 de ha de gol alpin. Țin să precizez că nu numai Angelescu face asta, ci aproape toți moștenitorii de goluri alpine din Padeș. În 2007 încep de fapt primele probleme, odată cu declararea terenurilor la APIA pentru subvenții, fără ca respectivii să solicite de la primărie vreun document relevant. Nimeni nu i-a întrebat pe respectivii nimic până în 2011, când APIA se trezește și le solicită adeverințe pentru terenuri de la Registrul Agricol. Angelescu, din câte cunosc, nu a declarat nimic până în 2011 la APIA, când face totuși primul contract de arendă către o rudă de-a sa din Baia de Aramă. Persoana declară terenul arendat la Registrul Agricol, înregistrează arenda la primărie și beneficiază de primele fonduri de la APIA”, explică fostul primar, care se așteaptă să fie și el însă audiat, într-o zi, de DNA, măcar în calitate de martor, deoarece cunoaște cele întâmplate cu cererea nepotului boierului Hergot.

Nepotul arendează fără semnătura unchiului!
“Un an mai târziu, Angelescu îi arendează și lui Claudiu Nicolescu, nepotul meu, o altă suprafață de gol alpin. Se urmează aceeași procedură, eu nesemnând niciun document în ceea ce îl privește atât pe Angelescu, cât și pe nepotul meu. De asemenea, nu semnez nimic nici pentru persoana din Baia de Aramă. În 2013, Angelescu mai arendează încă la două persoane, respectiv lui Băloi, fiul fostului viceprimar, și lui Ordeanu din Baia de Aramă, alte suprafețe de gol alpin, din bucata de 95 de ha pe care susținea că a moștenit-o. La momentul respectiv eu nu mai eram însă primar. Drept urmare nu am acum nicio calitate în acest dosar, nu am fost audiat nici în calitate de martor și nu am fost nicio clipă suspect în acest dosar, până în prezent”, a completat Nicolescu, care susține că din 2012 până în prezent nu mai știe ce s-a semnat, în primărie, pentru arendașii lui Angelescu.

Terenuri arendate ciobanilor
Fostul edil susține că prezența procurorului DNA recent la Padeș ar avea legătură și cu un alt dosar, mai exact cu cel care poartă numărul 313/2015, și care vizează luare și dare de mită, între niște ciobani din Padeș și persoane publice din localitate. Cert este că unii martori audiați marți în postul de poliție Padeș au declarat pentru Gorjeanul că au fost întrebați și de terenurile-gol alpin, oferite ciobanilor din localitate. “În ce privește dosarul 313/2015, care privește tot goluri alpine din Padeș, nici în acesta eu nu am nicio calitate, acesta fiind, din câte știu, tot pe masa DNA București. Eu, personal, nu am semnat contracte pentru ciobanii în cauză. Nu am făcut asta nici pentru crescători de animale din Alba sau Sibiu”, a subliniat Nicolescu.

Primul dosar Angelescu, clasat, dar redeschis!
Fostul primar susține, de asemenea, că DNA a mai deschis o anchetă în 2014 legat de Angelescu, dar dosarul respectiv ar fi fost clasat, Nicolescu neavând, potrivit acestuia, nicio calitate nici în această anchetă a procurorilor anticorupție. Denunțul în acest dosar l-ar fi făcut fostul primar Mihăiță Troacă, care, în final, și-ar fi restras plângerea.
Acum DNA a cerut redeschiderea dosarului, deoarece cel cu nr. 644 era, de fapt, aceeași speță Angelescu.
Nepotul boierului a decedat, urmare a vârstei înaintate, în 2014 la București. Terenurile au rămas arendate pe vechile contracte, continuate de soția respectivului pe bază de testament. Angelescu nu a avut copii. Arendașii au intenționat să cumpere terenurile, care nu aveau însă cadastru.

Boerul Hergot ar fi avut circa 313 hectare de pădure și gol alpin în Padeș, pentru care există documente, schițe și acte relevante.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.