Acum șapte ani auzisem că-n Rasovița trăiește nu un martor ocular, ci un participant direct la crâncenele lupte de apărare împotriva invaziei nemțești din acel glorios octombrie 1916. L-am căutat și l-am găsit în persoana lui Vasile Mihuțoiu, pe atunci un bătrânel sprinten și vioi ca toți cei de 80 de ani ce-i număra.
Lucid și – ce ne impresiona mai mult – cu un entuziasm ce nu-l întâlnești decât la mari povestitori părtași direct la evenimentele narate – a depănat atunci „povestea” care ținea cu tot dinadinsul s-o transmită generațiilor viitoare ca pe un sacru legământ cu Patria. De atunci, povestea s-a repetat, au luat-o gazetarii, dar a rămas tot prea puțin știută și Moș Mihuțoiu dorea, dorea aprins s-o știe cât mai multă lume, fiindcă în ea clocotea focul nestins al dragostei de Neam și Țară pe care el o dovedise cu prisosință, cu prețul propriului sânge vărsat pe meleagul satului natal. Și uite că, astăzi, eroul de atunci ne părăsește, trece în lumea tainelor și a umbrelor. Iată lecția pe care o lasă generațiilor viitoare! An de an ea trebuie rostită ca fiecare generație să știe că străbunii lor au știut să apere cu prețul vieții pământul scump al Patriei.
Voi copii, să veniți să aduceți flori cântând Presărate pe-a lor morminte, spre a fi mai dulce somnul fericitului Erou. Pentru Rasovița, aici unde stau oasele amintitoare a luptelor din 1916 să poposiți cu aceeași pioșenie și la mormântul lui Vasile Mihuțoiu, fiindcă nu-i cu nimic mai prejos de cei ce și-au dat viața aici ca să oprească năvala vrăjmașă. Să fiți gata oricând pentru jertfă.
În muzeul Arcanilor, e un colț unde se păstrează amintirea lui grăind tuturor ce vor trece pe acolo că pe meleagurile noastre a trăit un Erou.
Gr. Pupăză, I.P.B.
