Furt din curtea unui afacerist celebru din Gorj

369

Trei tineri din Turceni au ajuns, aseară, în arest, sub acuzația de furt calificat, după ce au mers la pescuit pe lacul amenajat în curtea casei afaceristului Ion Iordache. Fostul primar a cerut ajutor polițiștilor.

”Polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Turceni au fost sesizați de un bărbat de 45 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras pește din lacul artificial situat în curtea locuinţei. În urma cercetărilor efectuate de polițiști au fost identificați trei suspecți de 28, 30 și 37 de ani, din oraşul Turceni, care, în seara de 17 octombrie, ar fi pătruns fără drept pe proprietatea apelantului, iar dintr-un lac artificial situat în curtea locuinţei au capturat și sustras cantitatea de 25 de kilograme de peşte cu ajutorul unei plase tip monofilament.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, față de cei trei suspecți s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Suspecții vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale, fiind cercetați și pentru deţinere de unelte pentru pescuit ilegal.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here