Tânărul înecat la Rovinari, găsit pe la Vlăduleni

375

Kilometri întregi a fost purtat de apele învolburate ale Jiului trupul neînsufleţit al tânărului de 18 ani din Rovinari, care s-a înecat marţi în zona podului de peste râul Jiu, de la marginea oraşului. Zeci şi, uneori, chiar sute de localnici din Rovinari vin aici să se scalde şi aşa a făcut şi Petre Nicolcioiu, care însă nu ştia să înoate. Prietenii l-au văzut doar dând din mână, dar nu au crezut că are nevoie de ajutor, după care nimeni nu a ştiut unde a dispărut acesta. Două zile de căutări au fost zadarnice, de abia în a treia zi apa scoţând la suprafaţă trupul neînsufleţit al elevului de clasa a XI.

Părinţii săi au fost în tot acest timp pe malul râului şi, conştienţi că nu îl vor mai vedea niciodată în viaţă, şi-au dorit doar ca el să fie găsit pentru a fi înmormântat creştineşte. Balta în care a intrat Nicolcioiu pentru a se răcori face în fiecare an, mai ales în iunie, victime de acest gen, în nicio vară însă nimeni neînvăţând nimic din păţania altora, tinerii aventurându-se în apele învolburate pentru a brava în faţa fetelor care se bronzează topless pe plaja neamenajată de pe malul râului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here