PNL, un singur preşedinte

402

Vasile Blaga a declarat, astăzi, că după o dezbatere serioasă, foştii democrat-liberali au decis să renunţe la copreşedinţia partidului şi PNL să aibă un singur preşedinte în persoana Alinei Gorghiu. Decizia s fost luată cu un vot împotrivă şi patru abţineri. „După o dezbatere serioasă, cu un singur vot împotrivă şi 4 abţineri am hotărât să renunţăm la copreşedinţia partidului pentru că suntem de fapt un singur partid şi PNL să aibă un singur preşedinte în persoana Alinei Gorghiu”, a declarat Vasile Blaga, la finalul celor două reuniuni ale democrat-liberalilor şi liberalilor. De asemenea, el a confirmat şi faptul că aripa PDL l-a împuternicit pe Daniel Buda să semneze listele cu candidaţi pentru alegerile din decembrie.”Sunt convins că am ales soluţia cea mai bună, (..) că este calea cea mai corectă”, a mai spus Vasile Blaga.
Alina Gorghiu a spus că decizia colegilor este o dovadă de „maturitate” şi că nu are o misiune uşoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here