Amenzi de aproape 5.000 lei, aplicate de jandarmi

334

Efective din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj au acţionat zilele trecute pe raza judeţului pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică. Cu această ocazie, jandarmii gorjeni au aplicat amenzi în valoare de aproape 5.000 de lei.

Pe timpul îndeplinirii misiunilor şi acţiunilor întreprinse în acest weekend, efectivele de jandarmi angrenate în executarea acestora au constatat un număr de 28 de fapte de natură contravenţională şi au aplicat amenzi în valoare de 4.900 lei. Totodată, au fost constatate patru infracţiuni, două în mod independent şi două în cooperare cu Poliţia. Una dintre aceste constatări aparţine unui echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil, care a depistat în Târgul Auto din Târgu-Jiu un bărbat din municipiul Hunedoara care vindea mărfuri pirat. „Duminică, 10 martie, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale pe raza municipiului Târgu-Jiu, a depistat în Târgul Auto, pe R.A.S., de 35 ani, domiciliat în municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, care oferea spre vânzare fonograme tip DVD-uri cu muzică diversă şi jocuri care nu prezentau marcaj holografic sau jachetă de prezentare a operelor muzicale/jocurilor. În conformitate cu prevederile art. 214 Cod de Procedură Penală, jandarmii i-au întocmit persoanei depistate, actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distribuire de mărfuri pirat”, a precizat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj. O altă constatare aparţine unui echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Motru; pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, jandarmii au depistat într-un bar de pe raza comunei Ciuperceni, un bărbat în vârstă de 38 ani, domiciliat în municipiul Târgu-Jiu, care deţinea un număr de 35 fonograme (CD-uri), fără marcaj holografic sau „jachetă” de prezentare a operelor muzicale. În prezent, bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat. Dosarele întocmite urmează a fi înaintate organelor abilitate pentru efectuarea cercetărilor şi atribuirea numărului unic de înregistrare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here