Dosar penal pentru un mopedist

349

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Novaci, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un moped fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

În cursul zilei de 12 februarie, în jurul orelor 14:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci, aflându-se în executarea sarcinilor de serviciu, au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 39 ani, din oraşul Novaci, care conducea un moped pe strada Dumbrava din localitate. „Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul”, a declarat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Reamintim că, în conformitate cu noile prevederi legale, mopedele sunt considerate autovehicule iar pentru conducerea lor pe drumurile publice este necesar un permis de conducere din categoria AM. În consecinţă mopediştii sunt obligaţi să respecte normele rutiere privind circulaţia pe drumurile publice destinate autovehiculelor. Permisul de conducere categoria AM poate fi obţinut de persoane cu vârsta de peste 16 ani, după susţinerea unei probe teoretice şi a uneia practice. Permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru categoria AM, specifică mopedelor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here