Sancţiuni de peste 2.400 lei, aplicate de jandarmi

374

Pe parcursul a doar două zile, jandarmii gorjeni au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 2.400 lei. De asemenea, a fost depistată şi o gorjeancă din comuna Muşeteşti, care deţinea şi difuza muzică ambientală de pe CD-uri piratate.

Jandarmii gorjeni au acţionat independent cât şi în sistem integrat pe raza judeţului Gorj, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului antisocial, fiind constatate şi sancţionate mai multe fapte antisociale. Astfel, pe parcursul a doar două zile, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor depăşind suma de peste 2.400 lei.

Cercetată pentru deţinere de mărfuri pirat
Tot în timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, pe raza oraşului Bumbeşti-Jiu, un echipaj de jandarmi, condus de un ofiţer din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din cadrul IJJ Gorj, a depistat o gorjeancă din comuna Muşeteşti, care deţinea şi difuza muzică ambientală, de pe CD – uri, fără marcaj holografic sau „jachetă” de prezentare a operelor muzicale. „În conformitate cu prevederile întocmite în baza art. 214 Cod de Procedură Penală, persoanei în cauză i s-au întocmit actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat şi comunicare publică de muzică ambientală de pe CD-uri piratate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 1396, alin. 2 din Legea 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare. Dosarul cauzei urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea atribuirii numărului unic de înregistrare”, a anunţat maiorul Nicolae Grosu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here