Casa şi maşina unui târgujian, cuprinse de flăcări

388

IMG_2665Un târgujian a ajuns ieri dimineaţă la Urgenţe cu arsuri de gradul I şi II pe piciorul stâng după ce locuinţa acestuia a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul, provocat cel mai probabil de un scurtcircuit apărut la conductorii electrici improvizaţi, s-a extins şi la maşina proprietarului, parcată în apropiere.

Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu au intervenit ieri dimineaţă pentru a stinge flăcările ce cuprinseseră o casă din cartierul Slobozia. De asemenea, flăcările s-au extins şi la autoturismul proprietarului, parcat chiar lângă casă. „În urma incendiului au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 6 mp., tavanul construit din lemn pe circa 2 mp, precum şi interiorul autoturismului marca Mercedes –Benz în proporţie de 30 – 35%. Proprietarul a fost transportat la secţia UPU a Spitalului Judeţean Gorj, de către un echipaj SMURD, cu arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 10% din membrul inferior stâng”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului este un „scurtcircuit electric apărut la conductori electrici improvizaţi”.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here