Primar achitat în dosarul în care era judecat pentru fapte de corupție

481

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au dispus achitarea primarului comunei Stoina, în dosarul în care a fost acuzat de infracțiuni de corupție. Ioana Bușe a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, alături de un subaltern al său, de la Registrul Agricol, acuzat de complicitate la înșelăciune, în formă continuată și fals intelectual. În aceeași cauză, inculpați au fost și doi oameni de afaceri din Dolj, condamnați la închisoare cu suspendare. Suspiciunea este că afaceriștii ar fi obținut pe nedrept subvenții de la APIA. Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă cu o sumă care depășește 100.000 de lei. ”Cu privire la Buşe Ioana, dispune achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, au stabilit magistrații. Hotărârea nu este definitivă.

Omul de afaceri Sorin Pîrvan a primit doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, în timp ce soția sa a primit doi, tot cu suspendare.

Angajatul primăriei, Ion Gorun, a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

În rechizitoriul DNA s-a precizat că, în perioada 2012-2013, ”pentru a putea obține sumele respective de bani, inculpații Pîrvan Sorin Florentin și Pîrvan Iulia au falsificat 26 de contracte de arendă, menționând sau adăugând în fals suprafețe de teren mai mari decât cele arendate efectiv de către deținătorii de terenuri. Totodată, inculpatul Pîrvan Sorin Florentin, i-a determinat pe inculpații Bușe Ioana, primar al comunei Stoina și Gorun Ion, inspector cu atribuții privind registrul agricol în cadrul primăriei Stoina, să întocmească și să semneze în fals, cele două adeverințe aferente campaniilor 2012 și 2013, prin care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului, privind suprafața agricolă deținută în arendă de către SC Patrick Florian SRL pe raza comunei Stoina. În acest fel, inculpații Pîrvan Sorin Florentin și Pîrvan Iulia au obținut pe nedrept de la APIA – Centrul Județean Gorj, suma totală de 107.245,46 lei”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here