Gorjean reținut în urma unui anunț postat pe internet

491

Un tânăr de 21 de ani, din Gorj și un bărbat de 31 de ani, din Constanța, au fost reținuți aseară pentru săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune, fals  în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Polițiștii din Chiajna au fost sesizați de către un tânăr de 25 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost înșelat cu suma de 2.550 lei.

”Conform sesizării, acesta ar fi postat un anunț pe un site de specialitate cu privire la vânzarea unui smartphone, iar în urma unei discuții telefonice avute cu un posibil cumpărător s-ar fi înțeles să-i livreze telefonul prin curier, în Craiova, contra sumei de 2.550 de lei, sumă pe care nu ar mai fi primit-o.

Astfel, în urma acestei discuții, la domiciliul său s-ar fi prezentat un bărbat, care s-a recomandat a fi curier și care ar fi ridicat coletul format din telefonul mobil şi accesoriile aferente, spunând că, în aproximativ 2-3 zile acesta va fi livrat la destinație, iar ulterior va primi suma de 2.550. De asemenea, curierul i-a predat tânărului o notă de transport. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe P.D., de 31 de ani, din Constanța și P.C., de 21 de ani, din județul Gorj, bănuiți de comiterea faptei”, precizează polițiștii din Ilfov.

Astăzi, suspecții vor fi prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here