Sfârşit de săptămână agitat pentru pompieri

348

IMG_2689Pompierii gorjeni au avut de parte un sfârşit de săptămână plin de evenimente, intervenţia acestora fiind solicitată în vederea stingerii a trei incendii. Din fericire, nici unul dintre aceste incendii nu s-a soldat cu victime omeneşti, fiind în schimb înregistrate pagube materiale.

Primul incendiu a izbucnit în seara zilei de vineri, 11 noiembrie, în Ţicleni. Astfel, două echipaje încadrate cu 12 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, sprijiniţi de un echipaj de pompieri civili ai S.P.S.U. PETROFAC Ţicleni şi S.V.S.U. al oraşului Ţicleni, au intervenit în jurul orei 21:22, în oraşul Ţicleni, pe strada Petroliştilor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la casa de locuit proprietatea lui Elisaveta V. În urma incendiului au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tocărie din lemn, obiecte de mobilier, articole vestimentare şi mase plastice. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, cauza probabilă a incendiului este „efectul termic degajat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile”. În acest caz, intervenţia pompierilor a durat aproximativ două ore şi 30 minute. Alte două incendii au izbucnit sâmbătă în comunele Baia de Fier şi Bălăneşti, după ora 22:00, două anexe gospodăreşti şi o casă de locuit fiind cuprinse de flăcări. Astfel, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Novaci, sprijinit de două echipaje de pompieri voluntari ai S.V.S.U. al comunelor Baia de Fier şi Polovragi, au intervenit sâmbătă seară, la ora 22:41, în satul Baia de Fier pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodăreşti proprietatea lui Tiberiu B.

În urma incendiului au ars: acoperişul unui şopron pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, o magazie construită din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp, 6 tone plante furajere şi 2 mc de lemn de foc. Se pare că incendiul a fost provocat de un „scurtcircuit electric apărut la un conductor electric defect ori neizolat corespunzător”, intervenţia pompierilor durând aproximativ două ore şi 30 minute. Tot sâmbătă a luat foc şi acoperişul unei case din satul Glodeni, comuna Bălăneşti, cauza probabilă a incendiului fiind „efectul termic degajat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile”. Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu s-au luptat mai bine de o oră pentru a stinge flăcările, în incendiu arzând acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp şi 1 mc de material lemnos.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here