Traversarea neregulamentară, cauza accidentelor

360

Pe parcursul zilei de marţi, traversarea neregulamentară a reprezentat cauza de producerea a două accidente de circulaţie. Din fericire, indisciplina victimelor, un bărbat de 62 ani şi o minoră de 5 ani, s-a “soldat” doar cu leziuni uşoare pentru acestea.

Primul accident de circulaţie, în care a fost implicat o tânără de 31 de ani, a avut loc la ora 07:50, pe strada Tismana din municipiul Târgu-Jiu. „Din primele cercetări efectuate de către poliţişti ai Biroului Rutier Târgu-Jiu s-a constatat că o tânără de 31 ani, din comuna Leleşti, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe strada Tismana, la schimbarea direcţiei de deplasare prin viraj la stânga, a acroşat un bărbat de 62 ani, din municipiu, care se angajase în traversarea străzii fără să se asigure. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportat cu o ambulanţă, pentru acordare de îngrijiri medicale la Secţia Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului “Tudor Vladimirescu”. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei Judeţeană Gorj.

Fetiţă de 5 ani, victima accidentului

În aceeaşi zi, dar la orele 17:00, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu, s-a produs un accident de circulaţie, victimă fiind o fetiţă. „Poliţiştii Biroului Rutier, ajunşi imediat la faţa locului, au constatat cu ocazia primelor cercetări efectuate, faptul că minora de 5 ani, nesupravegheată, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost accidentată de autoturismul condus de către un tânăr de 23 ani, din municipiul Târgu-Jiu. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ”, a mai menţionat Tică. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a lămuri împrejurările exacte în care s-au produs accidentele de circulaţie. Pentru a evita implicarea pietonilor în accidente de circulaţie, poliţiştii rutieri le recomandă să-şi sporească atenţia, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă. Pe timpul nopţii este recomandabil a se evita pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului. În condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here