Transalpina rămâne închisă de Paşte

390

Transalpina rămâne închisă în perioada Sărbătorilor de Paște, potrivit directorului secției Drumuri Naționale Vâlcea, Lăcrămioara State.
„Siguranța oamenilor este mult mai importantă. Transalpina va rămâne închisă, avem multe avalanșe în zonă. Cel mai sigur în iunie va fi deschisă traficului rutier. Avem zone unde zăpada este între 1 metru și 2 metri pe asfalt iar prognozele meteo spun că va mai ninge”, a declarat State.
Serviciul Județean de Salvamont spune că nu se poate circula prea curând pe Transalpina.
„În căldarea Urdele și în pasul Mohorul, zăpada este de 2 metri. S-ar putea tăia, să spunem, un culoar auto, dar asta ar antrena toată zăpada de pe versanți și am accelera procesul producerii de avalanșe. Deci este strict interzisă aventurarea pe Transalpina”, a precizat pentru AGERPRES șeful salvamontiștilor vâlceni, Mircea Lera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here