Doi candidați ai PNL pentru alegerile din iunie 2016 au fost declarați incompatibili de ANI. Este vorba despre primarul de la Târgu-Cărbunești, Mihai Mazilu, dar și fostul primar de Drăguțești, Vasile Moșoiu.
Potrivit ANI Mihai Mazilu ”S-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliul de administrație al Colegiului Național „Tudor Arghezi” Tg. Cărbunești (în perioada 01 septembrie 2009 – 31 august 2012), respectiv în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 „George Uscătescu” Tg. Cărbunești (în perioada 10 septembrie 2010 – 31 august 2012), încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.”
În ceea ce îl privește pe Moșoiu ANI a constatat că ”În perioada exercitării mandatului, a promovat în calitate de primar un proiect de Hotărâre prin care a propus achiziționarea de către Primăria Drăguțești a unui teren în suprafață de 3.700 m.p. aflat în proprietatea sa și a soției sale.
Ulterior adoptării acestei hotărâri, Moșoiu Vasile a emis în anul 2009 o dispoziție privind constituirea Comisiei de negociere pentru achiziționarea terenului și a semnat Contractul de vânzare-cumpărare prin care Primăria a cumpărat terenul, aflat în proprietatea sa până la data de 14.07.2009.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”.
În aceste condiții candidaturile lor sunt în pericol. Liderul PNL Gorj susține că cei doi vor putea candida la fotoliile de primar dacă vor contesta decizia Agenției Naționale de Integritate.