Bilete pentru meciul cu Steaua

469

Clubul Pandurii Târgu Jiu anunţă că biletele pentru meciul din etapa a IV-a din play-off dintre Pandurii şi Steaua, programat miercuri 30 martie, pe Stadionul Municipal din Severin, se vor putea procura atât de la casele de bilete ale stadionului din Severin, dar vor fi puse în vânzare şi la sediul clubului din Târgu-Jiu.
Pentru a veni în sprijinul suporterilor gorjeni ai echipei Pandurii, care îşi doresc să fie prezenţi în tribunele stadionului din Severin pentru a susţine echipa la acest meci important, clubul Pandurii Târgu Jiu va pune în vânzare bilete pentru acest joc şi la sediul din Târgu Jiu. Astfel, suporterii interesaţi pot procura bilete pentru meciul dintre Pandurii şi Steaua, de la sediul clubului din strada Victoriei, în zilele de luni 28 martie şi marţi 29 martie, între orele 10.00 şi 16.00.
De asemenea, în perioada 28 – 30 martie, biletele pentru acest meci se pot procura de la casele de bilete ale stadionului Municipal din Severin care vor fi deschise zilnic între orele 10.00 şi 18.00.
Preţul biletelor pentru meciul dintre Pandurii şi Steaua:
– 10 lei la peluză
– 20 de lei la Tribuna II
– 30 de lei la Tribuna I
– 40 de lei la Tribuna 0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here